Un nou focar de coronavirus într-un spital din România: zeci de medici sunt infectați

×
Codul embed a fost copiat

19 cadre medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa au fost depistate pozitiv cu Covid-19.

Totul a început în urmă cu o săptămână, când un asistent medical a prezentat simptome şi a fost testat pozitiv.

Iar partenera sa, asistentă la secţia de neurologie, a fost depistată cu Coronavirus.

Imediat s-a luat măsura de a se testa toţi angajaţii, dar şi pacienţii internaţi în secţia de neurologie.

37 de cadre medicale, dar şi 25 de pacienţi ai secţiei de neurologie au fost testaţi pentru COVID 19. Managerul spitalului dă vina pe faptul că o parte din personalul medical nu a respectat întocmai procedurile de utilizare a echipamentelor de protecţie și distanţare socială.

Citește și
Ce spune ministrul Sănătății despre fotografia în care premierul fumează. ”Am avut o discuție”
Orban, după decizia CCR: În baza Legii 55 sunt în vigoare prevederile legate de carantinare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriel Lazany, manager spitalul judeţean Bistriţa: "Un asemenea comprtament neglijent,irsponsabil aş putea spune, zădărniceşte munca întregului colectic al spitalului triajul epidemiologic realizat la intrarea în schimb se pare că a fost superficial deoarece o parte din angajaţi sunt simptomatici, deci prezintă simptome, ceea ce ei trebuiau să semnalaze, să detecteze şi să nu i lase să îşi desfăşoare activitatea."

Medicul şef de pe secţia de neurologie şi asistentul şef au fost suspendaţi din funcţie temporar pe durata anchetei.

Localnic: "Trebuie să se protejeze şi când ies din spital, nu numai când stau la lucru în spital şi când ies de acolo vin cu boli şi infectează alţi oameni"

Localnic: "E păcat că se inbolnavesc medicii de la oameni şi oamenii nu ţin regulile care trebuie."

În zilele următoare vor fi testaţi şi angajaţii care lucrează la acelaşi etaj respectiv, la secţiile cardiologie, transfuzii sanguine şi oftalmologie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban: ”Va fi campanie fără adunări publice, fără mitinguri electorale”. Cum se va vota
Orban: ”Va fi campanie fără adunări publice, fără mitinguri electorale”. Cum se va vota

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că va fi o campanie pentru alegerile locale fără adunări publice, fără mitinguri electorale, cu respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.

Orban, după decizia CCR: În baza Legii 55 sunt în vigoare prevederile legate de carantinare
Orban, după decizia CCR: În baza Legii 55 sunt în vigoare prevederile legate de carantinare

Ludovic Orban afirmă că prevederile Legii 55 privind carantina pentru prevenirea răspândirii COVID-19 sunt în vigoare, el explicând că decizia CCR se referă la măsurile de carantinare a persoanelor în perioada dinaintea adoptării acestei.

Deutsche Bank anticipează un „dezastru major” în următorii 10 ani. Cele 4 catastrofe care amenință omenirea
Deutsche Bank anticipează un „dezastru major” în următorii 10 ani. Cele 4 catastrofe care amenință omenirea

Economiști ai Deutsche Bank avertizează că omenirea ar putea fi lovită de un „dezastru major” în următorii 10 ani, arată un raport al băncii germane citat de Market Watch.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.