Un marinar de 62 de ani este cercetat penal după ce a furat motorină de pe o macara care aparţine firmei la care lucrează

portul constanta
Shutterstock

Un bărbat de 62 de ani este cercetat penal pentru furt, fiind suspectat că a furat motorină de pe o macara plutitoare care aparţine firmei la care lucrează. Macaraua era în Portul Constanța pentru lucrări de mentenanţă.

 

„La data de 23 martie a.c., în jurul orei 22.50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia de Poliţie Port au identificat un bărbat, de 62 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, la data respectivă, acesta ar fi sustras 20 de litri de motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanţa pentru lucrări de mentenanţă”, a transmis, duminică, IPJ Constanţa.

Sursa citată a precizat că bărbatul este angajat, în funcţia de marinar, al societăţii comerciale care deţine utilajul respectiv.

„Cantitatea de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Echipajul unei nave sosite în Portul Constanţa, în grevă pentru că nu şi-a primit salariile. Au de primit în total 29.000 €
Echipajul unei nave sosite în Portul Constanţa, în grevă pentru că nu şi-a primit salariile. Au de primit în total 29.000 €

Echipajul unei nave sosite în Portul Constanţa a intrat în grevă pentru că nu şi-a primit salariile, au anunţat reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor, care au precizat că cei cinci marinari ucraineni au de primit în total 29.000 de euro.

 

Captură de un milion de lei în Constanţa. Ce au descoperit polițiștii într-un container sosit din China și în două microbuze
Captură de un milion de lei în Constanţa. Ce au descoperit polițiștii într-un container sosit din China și în două microbuze

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1 milion de lei, au fost descoperite în Portul Constanţa şi în PTF Ostrov, anunţă sâmbătă Poliţia de Frontieră.

Zeci de protestatari lăsați fără permis când se îndreptau spre Portul Constanța acuză jandarmii că le-au întins o capcană
Zeci de protestatari lăsați fără permis când se îndreptau spre Portul Constanța acuză jandarmii că le-au întins o capcană

Treizeci de protestatari au rămas fără permise conducere, marţi seară, după ce au circulat pe contrasens pe Autostrada A4. Ei încercau să ajungă la protestul care se desfăşura la intrările în Portul Constanţa.

Liderul AUR, George Simion, alungat de protestatari în Constanța: Ce te uiţi la mine, aşa, cu ochii ăia beliţi? Hai, taie-o!
Liderul AUR, George Simion, alungat de protestatari în Constanța: Ce te uiţi la mine, aşa, cu ochii ăia beliţi? Hai, taie-o!

Protestatarii au blocat, luni seara, mai multe intrări în Portul Constanţa, cu peste 100 de camioane şi autoturisme, iar liderul AUR, George Simion, care a vrut să discute cu ei, a fost alungat.

Portul Constanța a înregistrat în 2023 cel mai mare tranzit de mărfuri de la înființare. Cerealele, în topul creșterilor
Portul Constanța a înregistrat în 2023 cel mai mare tranzit de mărfuri de la înființare. Cerealele, în topul creșterilor

2023 a fost un an istoric pentru portul Constanța: a înregistrat cel mai mare tranzit de mărfuri de la înființare.  

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.