Un localnic din satul care stă să sară în aer și-a făcut acasă o instalație de captare a gazului din sol

explozie dolj

Un localnic din satul Bâzdâna, judeţul Dolj, acolo unde în urmă cu peste o săptămână o casă a fost distrusă în explozia unei pungi de metan acumulate sub imobil, și-a construit o instalație improvizată de captare a gazului din sol.

Măsurătorile efectuate de echipajul chimic, biologic, radiologic şi nuclear (CBRN) duminică, 10 martie, la ora 16:30, au indicat că în curtea unde a avut loc explozia din urmă cu peste o săptămână concentraţia de metan în zona puţului, la o adâncime de 10 centimetri, se menţine la sută la sută, la fel ca în zilele precedente. Concentraţii de metan au fost constatate, duminică şi în alte zone din gospodărie.

Dacă în urmă cu o zi, dar şi duminică dimineaţă, măsurătorile realizate în zona casei, în exterior, la o adâncime de 10 centimetri, arătau că nu sunt acumulări de gaz, măsurătorile făcute duminică după amiază au indicat o concentraţie de 40% de metan în aceeaşi zonă. Şi la distanţă de cinci centimetri s-a constat prezenţa gazului, în concentraţie de 32% duminică după amiază, după ce duminică dimineaţă în aceeaşi zonă aparatele nu semnalaseră concentraţii de metan, conform News.ro.

În camera de zi a locuinţei care a fost grav afectată de explozie, în zona unui perete comun cu baia, concentraţia de metan a fost de 85% duminică după amiază, mai mare cu 61% decât în ziua precedentă şi mai mult decât dublă comparativ cu măsurătorile realizate de autorităţi duminică dimineaţă.
Măsurătorile realizate duminică după amiază la Bâzdâna indică diverse concentraţii de metan ş în alte gospodării din sat.

În alte şase gospodării aparatele de măsură au indicat sâmbătă diverse concentraţii de gaz, în una dintre acestea fiind descoperită o instalaţie improvizată e captare a gazului. Aceasta gospodărie şi încă una în care s-a identificat metan în interiorul puţului au fost izolate şi sunt monitorizate de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Calopăr, potrivit News.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Măsurătorile realizate duminică în alte opt gospodării din acelaşi sat nu au indicat prezenţa metanului.

Recent, un bărbat din Dolj a ajuns în stare gravă la spital cu arsuri de gradele 1 şi 2, după ce locuinţa în care se afla a explodat. Acesta ar fi descoperit o pungă cu gaze în curtea sa din satul Bâzdâna, comuna Calopăr, în urmă cu doi ani, moment în care a alertat şi autorităţile, însă nu a fost luată nicio măsură. Acum, bărbatul a forat un puţ în curtea locuinţei, iar gazul a ars timp de aproximativ o săptămână, până s-a produs explozia.

”Oamenii trăiesc cu acest gaz care vine din fântâni, din pânza freatică de foarte mulţi ani. Acum, nu negăm faptul că acel gaz care iese din pământ poate fi un pericol pentru locuitorii zonei respective”, a afirmat, luni, prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.