Un elev din Baia Mare, la un pas să dea foc liceului în care învață. Motivul: o filmare pentru Tik Tok

×
Codul embed a fost copiat

Un elev de 16 ani din Baia Mare, dornic să facă senzație pe Tik Tok, a postat momentele în care un brad din curtea liceului a luat foc.

Atât adolescentul, cât și alți colegi de școală au filmat scena și clipul a adunat numeroase vizualizări.

Băiatul de 16 ani este elev la un colegiu tehnic din Baia Mare. Într-o pauză, alături de alți doi colegi, ar fi aruncat o țigară aprinsă în bradul din spatele liceului, iar imediat ce copacul s-a aprins, cei trei au început să filmeze.

Paznicul liceului a văzut flăcările uriașe și a intervenit cu un furtun, mai ales că flăcările foarte mari se puteau extinde și la clădire. Întreaga poveste a ajuns și pe Tik Tok și a adunat multe comentarii și vizualizări.

Cei trei liceeni au fost amendați, în final, doi cu câte 500 de lei, iar al treilea, cu 100 de lei, pentru că au fumat în liceu.

Citește și
Cristi Danileț
Care sunt filmulețele postate de Cristi Danileț pe TikTok. Godină: Dictaturile au început mereu timid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A fost deschisă și o anchetă la nivelul unității de învățământ și, cel mai probabil, băieții se vor alege și cu media scăzută la purtare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
"Moneda rusească", jocul periculos care face furori printre elevi

Un joc periculos, popular printre elevi, stârneşte îngrijorare. În sute de fimulețe postate pe Tik Tok cei mici apar cu răni serioase la mâini.

Care sunt filmulețele postate de Cristi Danileț pe TikTok. Godină: Dictaturile au început mereu timid
Care sunt filmulețele postate de Cristi Danileț pe TikTok. Godină: Dictaturile au început mereu timid

Judecătorul Cristi Danileț a fost exclus, luni, din magistratură de către Consiliul Superior al Magistraturii din cauza a două filmulețe postate pe Tik Tok, după cum a spus chiar el.

USR sesizează Comisia Europeană, după excluderea judecătorului Cristi Danileţ din magistratură de către CSM
USR sesizează Comisia Europeană, după excluderea judecătorului Cristi Danileţ din magistratură de către CSM

Vicepreşedintele USR Dan Barna a anunţat, marţi, printr-o postare, că formaţiunea va sesiza Comisia Europeană în legătură cu decizia absurdă a Consiliului Superior al Magistraturii de a-l elimina din sistem pe judecătorul Cristi Danileţ.

Mircea Cărtărescu: Excluderea lui Cristi Danileţ din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani
Mircea Cărtărescu: Excluderea lui Cristi Danileţ din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani

Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă că excluderea judecătorului Cristi Danileţ din magistratură este ”una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani”, argumentând că acesta simboliza ” justiţia cinstită, inteligentă, nesubordonată politic ”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.