Un director din Ministerul Educaţiei a fost arestat pentru mită de 340.000 de euro şi 18.749 de lei

euro
Shutterstock

Directorul Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, din subordinea Ministerului Educaţiei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de luare de mită şi spălare de bani.

În perioada 2017-2020, acesta ar fi luat 340.000 de euro şi 18.749 de lei de la administratorul unei firme, conorm News.ro.

Procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2022, a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia, director al Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

S-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de alţi doi inculpaţi, un administrator al unei firme şi o persoană fără calitate specială, pentru infracţiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani

”În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menţionate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins şi ar fi primit sume de bani şi alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro şi 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii şi pentru derularea în bune condiţii a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădiniţe în cadrul Proiectului privind Reforma Educaţiei Timpurii în România” anunţă, joi, DNA, într-un comunicat de presă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sursa citată a precizat că o parte a foloaselor primite ca mită ar fi constat în lucrări de forare a unui puţ şi de construire a instalaţiei de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinţei sale situate într-un oraş din imediata vecinătate a Capitalei.

”De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obţinut sume de bani consistente ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, din care, prin diverse operaţiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro şi 191.900 lei, folosite pentru a achiziţiona diferite bunuri (două imobile şi două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde şi disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziţionate, precum şi a titularului dreptului de proprietate asupra acestora”, a mai transmis DNA.

Joi, Tribunalul Braşov a admis propunerea formulată de DNA, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.