Un copil a fost tăiat cu o armă albă într-un centru de plasament din Iași

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă într-un centru de plasament din judeţul Iaşi, acolo unde un minor a fost rănit cu o armă albă. Cei doi protagonişti ai conflictului sunt frați și stau în instituție de mai bine de un an.

Poliţia încearcă acum să lămurească întâmplarea, cu toate că victima nu a depus plângere. Foarte probabil, tensiunile din lunile de izolare și-au spus cuvântul...

Cei doi băieţi, de 14 şi 16 ani, sunt îngrijiţi în centrul de servicii sociale Bucium din Iaşi. Joi seară, fraţii se aflau într-un foişor, alături de alți tineri. Cel mic s-ar fi contrat cu un al treilea băiat, iar cel mare a intervenit și a fost, cel mai probabil, prins la mijloc.

Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Iaşi: "Avea o plagă tăiată la mâna stângă cu hemoragie externă, dar era stabil şi conştient. S-a deplasat echipajul de ambulanţă cu asistent medical, a dat primul ajutor şi a transferat în unitatea de primire urgenţe de la Sfânta Maria".

În scurt timp băiatul a revenit în centrul de plasament. Acum, tinerii care au asistat la scandal, dar şi protagoniştii sunt consiliaţi de psihologi. În paralel, protecţia Copilului Iaşi a început o anchetă internă.

Citește și
Agresor reținut de poliție
Tânăr înjunghiat în spate, în trafic, după o neacordare de prioritate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iaşi: "Se pare că acest incident a avut loc pe fondul unor tensiuni acumulate de-a lungul celor 4 luni de izolare."

Și Poliția investighează cele întâmplate.

Anca VIjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi: "În urma discuţiilor pe care colegii mei le-au avut cu victima aceasta a declarat că nu doreşte să depună plângere penală pentru lovire sau alte violente, totuşi verificările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, iar în funcţie de ce vor constata poliţiştii vor lua măsurile legale care se impun"

Copiii implicaţi în incidentul de seara trecută nu au comis alte abateri.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un tânăr, operat de urgență la Iași. A fost înjunghiat de unchiul său
Un tânăr, operat de urgență la Iași. A fost înjunghiat de unchiul său

Un tânăr rănit grav de unchiul său, într-o altercație, a fost operat de urgență de medicii din Iași.

Tânăr înjunghiat în spate, în trafic, după o neacordare de prioritate
Tânăr înjunghiat în spate, în trafic, după o neacordare de prioritate

Deși suntem încă în stare de urgență, iar traficul este destul de lejer, un conflict între doi șoferi a dus la o scenă sângeroasă, în această dimineață, în București, pe o stradă din Sectorul 2.

Client înjunghiat în piept de un vânzător, în Suceava, din cauza unui spray de muște
Client înjunghiat în piept de un vânzător, în Suceava, din cauza unui spray de muște

Un bărbat a fost înjunghiat în piept, în timp ce se afla la cumpărături într-o piață din Suceava, după ce un vânzător a fost deranjat de faptul că acesta insista să cumpere un spray de muște.

Un bărbat a fost înjunghiat de unchiul său, într-o comună din Dâmbovița
Un bărbat a fost înjunghiat de unchiul său, într-o comună din Dâmbovița

Scene sângeroase, miercuri seara, într-o comună din Dâmbovița.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.