Un consilier local din Neamț a plantat ardei în gropile unei străzi dintr-o comună. Reacția primăriei | FOTO, VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un consilier local din comuna Grințieș, județul Neamț, a plantat ardei în gropile din asfaltul unei străzi, dorind să tragă un semnal de alarmă cu privire la starea de degradare a drumului.

Acesta susține că de pe strada Grințieșul Mare lipsește indicatorul de tonaj, iar bariera de limitare a înălțimii care se află pe drumul respectiv nu este închisă niciodată.

„Am adus în discuție de nenumărate ori în ședințele consiliului local problemele referitoare la tonajul excesiv de pe strada mea! Totodată am adus la cunoștință faptul că la intrarea pe strada Gințieșul Mare lipsește de mai bine de un an și jumătate indicatorul de tonaj, fiind vandalizat și ulterior furat. Lipsa acestui indicator fiind vizibilă de pe terasa primăriei!”, a declarat consilierul pentru stirileprotv.ro.

„Tot pe această stradă există amplasată și o barieră de limitare a înălțimii semnalizată prin indicatoare, dar aceasta nu este închisă niciodată! Având în vedere funcția de consilier local pe care o am, cetățenii mi-au adresat diverse întrebări și m-au sunat în legătură cu tonajul! În urma discuțiilor cu persoanele din cadrul primăriei, am rămas doar la stadiul de promisiuni și așteptări de mai bine de un an”, a mai spus acesta.

În plus, consilierul a mai declarat că vrea să-și facă „datoria de consilier local față de cetățenii care îmi cer sprijinul și vreau să se vadă și rezultate, nu doar vorbe! Nu am vreo problemă personală cu cei care prestează exploatări forestiere și nu vreau să-i împiedic în a-și desfășura activitatea, vreau doar să transporte în limita de tonaj!”.

Citește și
incendiu casa
Incendiu puternic la o casă parohială din Neamț. Focul a fost stins după șapte ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacția primăriei din Grințieș

Primăria din Grințieș a declarat, pentru stirileprotv.ro, faptul că drumul va fi asfaltat „imediat ce timpul va promite”.

„Pe DC 152 Grințieșul Mare există două gropi pe o distanță de 7,5 km. Acestea nu sunt foarte mari, cu un diametru de aproximativ 30-40 cm și o adâncime în jur de 15 cm. Acestea urmează a fi plombate cu asfalt imediat ce timpul va permite, fiind foarte frig acum pentru astfel de lucrări. Referitor la indicatorul de tonaj pe care dorește să-l montăm, de 7,5 tone, menționăm că drumul DC 152 a fost modernizat prin fonduri europene, are categoria V și este deschis circulației publice fără restricții, doar cu limitare de viteză la 40 km/oră. Plantarea de ardei a fost decizia dumnealui în calitate de consilier local”, a transmis primăria.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sute de mii de euro pagube într-un incendiu care a cuprins sediile a trei firme aflate lângă o benzinărie, în Neamț
Sute de mii de euro pagube într-un incendiu care a cuprins sediile a trei firme aflate lângă o benzinărie, în Neamț

A fost panică ieri pe șoseaua de centură a municipiului Roman, județul Neamț. Un incendiu violent a cuprins sediile a trei firme, aflate lângă o benzinărie.

Incendiu puternic la o casă parohială din Neamț. Focul a fost stins după șapte ore
Incendiu puternic la o casă parohială din Neamț. Focul a fost stins după șapte ore

O casă parohială din judeţul Neamţ a fost distrusă sâmbătă, în urma unui incendiu. Focul a mai afectat un adăpost de animale şi o gospodărie.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.