Un bătrân din Dolj a mers să scoată economiile familiei de la bancă, dar în scurt timp a trecut prin spaima vieții sale

×
Codul embed a fost copiat

La 90 de ani, un bătrân din Dolj a trecut prin spaima vieţii sale. A fost tâlhărit de doi indivizi, care l-au abandonat apoi pe un câmp, la 5 kilometri distanţă de casă.

Într-un final, omul a reuşit să se întoarcă și a povestit totul poliţiştilor. Făptaşii au fost prinşi după doar câteva ore şi sunt acum reţinuţi.

Victima, un bărbat de 90 de ani, a mers să scoată de la bancă economiile familiei - în total 25 de mii de lei, să îi aibă în casă pentru zile negre. Nu ştia că în tot acest timp fusese urmărit de tâlhari.

Aceştia l-au acostat şi s-au oferit să îl ducă cu maşina acasă. Pe drum, bătrânul a simţit însă că ceva nu este în regulă cu cei doi binevoitori, aşa că le-a spus că de fapt, vine de la spital.

Însă cei doi îi cunoşteau adevărul şi în loc să îl ducă acasă, la 10 kilometri distanţă, au ieşit din localitate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marin Camiloiu, victima: „A luat-o pe tarla. Au oprit maşina, când se da jos, mă dau și eu, mi-a tras așa și îmi ia pachetul. M-a doborât jos definitiv.”

Abandonat pe câmp, bietul bătrân a reuşit să ajungă la strada principală, unde a dat de un prieten, care l-a dus direct la poliţie.

Eugenia Camiloiu, soția bătrânului: „Ca doi bătrâni, el are 91, eu am 87 de ani, ne pregătim și noi ca oricare, astăzi suntem, mâine nu. Mi-e frică. Suntem 2 bătrâni, dacă se poate aș vrea să bag camere de luat vederi.”

După trei ore, tâlharii au fost prinşi.

Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: „Au fost identificaţi cei doi tineri, cu vârstele de 18 şi 30 de ani, ambii din municipiul Băileşti, bănuiţi de comiterea faptei, întreaga sumă de bani fiind recuperată şi restituită persoanei vătămate.”

Făptaşii s-au întors recent din străinătate, unde această metodă de acostare a victimelor este frecventă.

Pentru agresori se va cere arestarea preventivă pentru tâlhărie calificată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.