Un bărbat din Satu Mare a încercat să își ucidă fosta soție desfăcând prezoanele de la roțile mașinii

politisti
StirilePROTV

Un bărbat din Satu Mare este acuzat că a încercat să își ucidă fosta soție, dar că a intenționat ca totul să pară accident.

Mai exact, bărbatul este acuzat că a mers la locul de muncă al femeii, a desfăcut prezoanele de la roțile mașinii ei și apoi a anunțat-o pe acesta că la locuința tatălui ei a mers ambulanța, conform Presă Satu Mare. 

Bărbatul a negat acuzațiile aduse, dar în instanță a fost depus procesul-verbal din data de 13.12.2022, având la bază mandatul de supraveghere tehnică emis în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, care a indicat faptul că el a sunat-o pe femeie cu număr ascuns.

”Prin urmare, din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că reclamanta a făcut dovada existenţei unui pericol concret în care se află ca urmare a comportamentului pârâtului, libertatea sa psihică fiind grav afectată”, au susținut judecătorii.

Judecătorii au emis ordin de protecție împotriva bărbatului.

Citește și
accident alexia
Alexia își va putea folosi brațele la 85% din capacitate după amputarea suferită în accident. Primele declarații ale tatălui
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident teribil în Sibiu. Doi tineri au murit şi alţi doi au fost grav răniţi. Șoferul voia să testeze viteza mașinii
Accident teribil în Sibiu. Doi tineri au murit şi alţi doi au fost grav răniţi. Șoferul voia să testeze viteza mașinii

O fată de 19 ani şi un tânăr de 22 de ani au murit şi alţi doi tineri au fost grav răniţi, într-un accident rutier produs, în noaptea de luni spre marţi, în municipiul Sibiu.  

Alexia își va putea folosi brațele la 85% din capacitate după amputarea suferită în accident. Primele declarații ale tatălui
Alexia își va putea folosi brațele la 85% din capacitate după amputarea suferită în accident. Primele declarații ale tatălui

Alexia, adolescenta de 15 ani, căreia medicii din Iași, i-au replantat brațele amputate, într-un accident de autocar, produs în Pașcani, a început deja să-şi miște degetele de la o mână.

Alexia, fata de 15 ani cu brațele amputate, salvată datorită fratelui ei care i-a recuperat mâna smulsă: „Am ridicat-o rapid”
Alexia, fata de 15 ani cu brațele amputate, salvată datorită fratelui ei care i-a recuperat mâna smulsă: „Am ridicat-o rapid”

După un cumplit accident de autocar petrecut în Paşcani, o fată de 15 ani risca să rămână mutilată pe viață.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.