Un bărbat din Neamț și sora lui au murit într-un incendiu. Femeia intrase să își salveze fratele

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie într-o comună din judeţul Neamț. Un bărbat de 63 de ani şi sora lui au murit după ce locuinţa le-a fost cuprinsă de flăcări.

Femeia de 61 de ani a sfârșit în încercarea de a-şi salva fratele. Două butelii au explodat şi pereţii casei s-au năruit peste cei doi.

Momentul în care două butelii au explodat, iar pereții casei s-au prăbușit peste cei doi frați aflați înăuntru a fost filmat. Tragedia s-a petrecut aproape de miezul nopții când mulți dintre vecinii i se aflau la slujba catolica de Inviere.

Eduard Cadar, martor: "De fel acolo stătea doar bărbatul, dar ieri a venit şi sora lui şi, din păcate, erau acasă. Eram la biserică şi din turnul bisericii cineva a văzut că arde. Flăcările erau foarte mari şi se puteau vedea de la foarte mare distanţă."

Petre Chichiriţă, vecin: "Era flacără, flacără nu aşa. Nu ştiu cum au făcut".

Citește și
notre dame
Au trecut trei ani de la incendiul de la Notre Dame. Lucrările de restaurare continuă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriela Pitirici, vecină: "Când veneam de la biserică era flacără mare. Cred că de la lumină. A dat să aprindă becul. Cand avea lumină, când nu avea. Aveau probleme cu lumina."

Câțiva martori povestesc că femeia de 61 de ani ieșise din locuința cuprinsă de flacari, dar a intrat din nou ca să-și scoată fratele. Din păcate, amandoi au fost prinși sub dărâmături în momentul în care buteliile au explodat.

 Zsolt Deac, vecin: "Un vecin a spus că a fost explozie şi a zis ca sora a intrat înăuntru şi a fost explozia şi a murit şi ea."

Pompierii au stins focul după 4 ore și au descoperit apoi trupurile carbonizate ale celor doi. Tot ei spun că incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Incendiu de proporții în Delta Dunării. Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă
Incendiu de proporții în Delta Dunării. Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă

Un incendiu de proporții a avut loc sâmbătă în Delta Dunării. A ars vegetația în apropiere de casele de stuf ale localnicilor din Crișan, iar intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă.

Au trecut trei ani de la incendiul de la Notre Dame. Lucrările de restaurare continuă
Au trecut trei ani de la incendiul de la Notre Dame. Lucrările de restaurare continuă

Vineri s-au împlinit trei ani de la incendiul care a distrus o bună parte din catedrala Notre-Dame din Paris.

VIDEO Incendiu la un centru de dezmembrări auto din Sărulești
VIDEO Incendiu la un centru de dezmembrări auto din Sărulești

Fostul comisar general al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu publică, vineri seară, imagini cu un incendiu despre care afirmă că are loc în Săruleşti la un centru de dezmembrări auto. În imagini se văd coloane imense de fum.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.