Un bărbat din Dâmbovița a condus beat, cu fiica sa de 3 ani în mașină. Ce a urmat

×
Codul embed a fost copiat

O fetiță în vârstă de trei ani a fost rănită și dusă de urgenţă la spital, după ce mașina condusă de tatăl ei s-a răsturnat pe un drum din județul Dâmbovița.

Din primele verificări, polițiștii spun că șoferul de 32 de ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în şanţ.

La același spital au ajuns și două femei, pasagere într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, într-o intersecţie din Găeşti.

La volan se afla o tânără de 24 de ani, care nu a acordat prioritate de trecere.

Ambii șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, iar bărbatul din mașina lovită consumase alcool.

Citește și
tren
Doi bărbați au murit loviți de tren într-o mașină, în Suceava
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta s-a ales cu dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Rafturi cu produse, prăbușite într-un hipermarket din Brazilia. Un mort și opt răniți
Rafturi cu produse, prăbușite într-un hipermarket din Brazilia. Un mort și opt răniți

O persoană a murit si alte opt au fost rănite în urma unui incident șocant, petrecut într-un hipermarket din nordul Braziliei.

Doi bărbați au murit loviți de tren într-o mașină, în Suceava
Doi bărbați au murit loviți de tren într-o mașină, în Suceava

Accident cumplit pe o cale ferată din judeţul Suceava. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren şi târâtă aproape 200 de metri.

Accident îngrozitor în Caraș-Severin. Victimele au fost aruncate la 50 de metri de mașină
Accident îngrozitor în Caraș-Severin. Victimele au fost aruncate la 50 de metri de mașină

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a suferit multiple traumatisme în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă între localităţile Bozovici şi Bania, din judeţul Caraş-Severin.

Un tânăr și-a ucis soția și apoi s-a sinucis într-un accident pe o autostradă din Spania
Un tânăr și-a ucis soția și apoi s-a sinucis într-un accident pe o autostradă din Spania

Un britanic de 28 de ani a murit după ce a intrat cu rulota într-un camion, pe o autostradă din Spania. În vehicul a fost găsit cadavrul soției sale, pe care ar fi ucis-o în urmă cu câteva zile. Poliția suspectează că bărbatul s-ar fi sinucis.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.