Un alt apel fals la 112. Ce le-a spus o adolescentă din Hunedoara polițiștilor

112

O adolescentă de 15 ani, din comuna Pui, este cercetată de poliţişti după ce a reclamat în fals că ar fi fost agresată sexual de un bărbat pe care nu-l cunoaşte.

Ulterior, tânăra a recunoscut că faptele sesizate Poliţiei din oraşul Haţeg nu sunt reale, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, transmite Agerpres.

Tânăra a anunţat Poliţia Haţeg că în cursul zilei de 12 februarie, în jurul orei 13,00, ar fi fost agresată fizic de doi bărbaţi şi o femeie pe care nu-i cunoaşte. Adolescenta a menţionat că fapta s-a petrecut pe terenul de sport situat în apropierea şcolii în care învaţă, transmite Agerpres.

"Minora a declarat că, ulterior, un bărbat, care avea faţa acoperită, a luat-o cu forţa de pe terenul de sport şi a dus-o într-un loc izolat, unde, prin constrângere fizică şi ameninţări, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, împotriva voinţei sale", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi viol, însă, în urma investigaţiilor efectuate şi a examinării medico-legale, au stabilit că declaraţia iniţială a minorei nu corespunde realităţii.

Citește și
A încercat să tâlhărească o persoană cu un pistol cu bile
Focuri de armă în Iași. Un bărbat a fost împușcat în urma unei altercații
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pusă în faţa probelor, adolescenta a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a recunoscut că faptele reclamate nu sunt reale.

Prin urmare, poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută de Codul penal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alertă falsă cu bombă la o rafinărie din Ploiești. Peste 60 de polițiști au împânzit zona
Alertă falsă cu bombă la o rafinărie din Ploiești. Peste 60 de polițiști au împânzit zona

Un apel primit la 112 a pus pe jar autorităţile din Ploieşti. Un individ a anunţat că una dintre rafinăriile aflate la marginea oraşului poate sări în aer în orice moment pentru că a fost amplasată o bombă.

Focuri de armă în Iași. Un bărbat a fost împușcat în urma unei altercații
Focuri de armă în Iași. Un bărbat a fost împușcat în urma unei altercații

Un bărbat din Iași a făcut un apel la 112 vineri dimineață, prin intermediul căruia anunțat că în urma unei altercații, un individ cu un Mercedes negru a tras cu pistolul într-o altă persoană, rănindu-l la picior.

Mobilizare după un apel la 112 care anunța un incident pe Transfăgărăşan. Ce au găsit salvatorii
Mobilizare după un apel la 112 care anunța un incident pe Transfăgărăşan. Ce au găsit salvatorii

Autorităţile din Argeş au fost puse, marți seară, pe jar de turişti străini, însă totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă.

Ce amendă riscă românul care a făcut anunțul fals privind camionul frigorific cu cadavre
Ce amendă riscă românul care a făcut anunțul fals privind camionul frigorific cu cadavre

Un apel la 112, care anunța că opt cadavre ar fi într-un camion frigorific, la intrare pe autostradă, a pus pe jar autoritățile din Timiș.

O persoană a raportat un camion frigorific cu cadavre umane, în Timiș
O persoană a raportat un camion frigorific cu cadavre umane, în Timiș

Mobilizare de forţe din partea Poliţiei şi Ambulanţei, după ce un apel la numărul de urgenţe 112 anunţa că pe autostrada Arad - Timişoara se afla un camion frigorific în care se află 7-8 cadavre umane, cel mai probabil migranţi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă