Ultimele pregătiri înainte de cel mai mare pelerinaj din țară. Ce le este interzis enoriașilor

×
Codul embed a fost copiat

Pregătirile pentru cel mai mare pelerinaj din România, la moaştele Sfintei Parascheva, sunt pe ultima sută de metri.

Joi este împodobit cu flori baldachinul în care va fi aşezată vineri racla cu Sfintele Moaşte.

Pelerini din ţară şi din străinătate au început să vină încă de pe acum să se închine Cuvioasei considerate ocrotitoare a credincioşilor şi făcătoare de minuni. Hotelurile din oraş, rezervate din timp, sunt ocupate în proporţie de 100%, iar CFR va suplimenta trenurile spre Iaşi, până joia viitoare.

Împodobirea baldachinului durează în medie 10, chiar 12 ore. În acest moment aproape 20 de persoane lucrează la decorarea lui. Oamenii sunt însă abia la jumătate şi mai au de muncă până la miezul nopţii.

Este al 16-lea an în care aceeaşi familie vine de la Bucureşti la Iaşi să împodobească baldachinul sfintei Sfintei Parascheva. Generoşi, suportă toate cheltuielile: florile, transportul şi montarea ghirlandelor. Anul acesta paleta cromatică este dominată de galben, o culoare care transmite căldura şi lumina.

Citește și
pelerinaj sfanta parascheva
Cozi uriaşe la moaşte, în Iaşi. "Sfânta Parascheva şi Sfânta Ecaterina s-au întâlnit"
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Maria Bulat: "Am pregătit o combinaţie de culori luminoase. Avem aranjament care conţine crin, crizantema de două feluri, delfinium albastru, două tipuri de eucalipt, trandafiri şi antiriniu. Este prima dată cu galben, e o combinație luminoasă...am vrut multă lumină."

Florentina Buștei: "Pentru familia noastră este cea mai mare sărbătoare, pentru că o facem din suflet şi cu tot dragul ca mulţumire. Începem să ne gândit cu o lună de zile înainte şi alegem multe variante şi se schimbă pe ultima sută de metri."

Deja la Iaşi au început să vină pelerini din toată ţara. O doamnă, de exemplu, a călătorit 7 ore cu autocarul, din Bucureşti.

Pelerin: "Am venit pentru rugăciune, copii, pentru casa mea şi pentru toată lumea, mai ales pentru oamenii bolnavi, în prag de Sf. Parascheva. Suntem un grup foarte mare, de 250 de persoane. Este ceva înălţător."

Anul acesta, autorităţile vor monta 6 panouri mari în oraş pe care pelerinii vor putea urmări ce se întâmplă la racla cu sfintele moaşte dar şi în biserică. Vor fi şi reguli pentru pelerini.

Dosoftei Scheiul, preot Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: "În afară de hăinuţe nu putem atinge altceva de sfintele moaşte pentru că este o pietate. Nu venim cu lucruri casnice sau cu aparatură, nici chiar cu telefonul să facem poze în acel moment."

De altfel toate locurile din hoteluri sunt deja ocupate de pelerini. De asemenea, de joi trenurile care pleacă şi vin înspre Iaşi au fost suplimentate, până pe 17 octombrie.

Ioana Cobiliță, director de evenimente: "Hotelul este deja la capacitate maximă, rezervările au fost făcute cu luni înainte. Deja pelerinii sunt în Iaşi, au un sejur extins şi majoritatea pleacă în cursul zilei de luni."

Vineri la prima oră, după citirea acatistului va fi scoasă în curtea catedralei racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce nu ai voie să faci pe 14 octombrie
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce nu ai voie să faci pe 14 octombrie

Tradiții și obiceiuri de Sfanta Parascheva. Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi este pomenită în calendarul creştin ortodox la 14 octombrie. Se spune că de ziua ei, are o putere mai mare şi înfăptuieşte minuni.

Cozi uriaşe la moaşte, în Iaşi.
Cozi uriaşe la moaşte, în Iaşi. "Sfânta Parascheva şi Sfânta Ecaterina s-au întâlnit"

A fost o noapte albă pentru pelerinii ajunși la Iași să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, dar și ale Sfintei Ecaterina, aduse din Grecia. Credincioșii au așteptat ore în șir pentru a atinge racla.

Aproximativ 7.000 de persoane din Voluntari au plecat cu autocare spre Iași, la Sfânta Parascheva
Aproximativ 7.000 de persoane din Voluntari au plecat cu autocare spre Iași, la Sfânta Parascheva

Aproximativ 7.000 de persoane din Voluntari, județul Ilfov, au plecat marți noaptea înspre Iași, pentru a participa la pelerinajul Sfintei Parascheva.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.