Imaginile surprinse înainte ca cei 3 tineri să se răstoarne cu hidrobicicleta în lacul Colibița. Unul este dispărut

×
Codul embed a fost copiat

O aventură pe lacul Colibița, din județul Bistrița-Năsăud, s-a încheiat dramatic. Trei tineri care au lansat la apă o hidrobicicletă pe care au găsit-o în zonă s-au răsturnat în apa rece ca gheața.

Doar doi au reușit să ajungă la mal. Al treilea este căutat de mai bine de o zi. Niciunul nu purta echipament de siguranță, potrivit unui martor care i-a văzut și înainte de incident.

Un tânăr s-a salvat primul. La scurt timp a apărut și cel de-al doilea. Venea înot spre mal. Niciunul nu purta vestă de salvare. Cu doar câteva zeci de minute înainte, un martor i-a zărit pe lac, pe toți trei.

Martor: „Îi vedeam cum aruncau sticle de pe hidrobicicletă în apă, strigau și făceau cu mâna către mal. La nici 10 minute, am pus binoclul, iar acolo și am văzut hidrobicicleta cu fundul în sus."

Un pompier aflat în timpul liber, care ieșise cu o ambarcațiune pe lac, i-a zărit și el. El a fost și primul care a reușit să ajungă la ei.

Citește și
acc colibita
Cauza prăbușirii avionului în Lacul Colibița. Ce spune raportul preliminar de investigație
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Vodă, pompier: „Am observat trei băieți în pantaloni scurți și în șlapi care curățau o hidrobicicletă. Cam după o jumătate de oră am fost contactat de dispeceratul de la pompieri. Am baleat cu privirea, stânga-dreaptă, să văd ce se întâmplă și am observat o hidrobiciletă cu flotoarele în sus, iar două persoane înotau spre mal.”

Al treilea tânăr în vârstă de 22 de ani, a dispărut sub apă. Pompierii l-au căutat cu barca, în timp ce scafandrii au coborât în adâncuri.

Reporter: „Cum a fost?”

Scafandru: „Rece, aproximativ 3 grade.”

Reporter: „Vizibilitate?”

Scafandru: „Cam jumătate de metru cu lanterna. Am făcut o căutare circulară.”

Deocamdată este neclar ce s-a întâmplat pe lac - din ce motive s-a răsturnat hidrobicicleta și de ce unul dintre băieți nu a reușit să înoate până la mal. Tatăl celui dispărut a venit să asiste la căutări.

Reporter: „Ce făceau băieții?”

Tată: „Erau la o distracție. Au luat hidrobicicleata și au plecat pe lac.”

Reporter: „Știa să înoate?”

Tată: „Știa, dar a avut geaca pe el și l-a băgat la fund. Ieri am vorbit la unu cu el și la patru am aflat că e mort.”

Voluntar civil: „Mă uit cu sonarul dar în afară de crengi și alte chestii, nu văd.”

Reporter: „Ce adâncime are?”

Voluntar civil: „Cam 27 de metri.”

Cei trei băieţi sunt din județul Mureș și erau cazați la o cabană din zonă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O mamă a sărit intenționat cu mașina în lac, în timp ce copiii ei se aflau înăuntru. Ce a făcut-o să recurgă la gestul extrem
O mamă a sărit intenționat cu mașina în lac, în timp ce copiii ei se aflau înăuntru. Ce a făcut-o să recurgă la gestul extrem

O femeie de 35 de ani din Florida a sărit intenționat cu mașina într-un lac, în timp ce înăuntru se aflau cei doi copii ai săi.

Cauza prăbușirii avionului în Lacul Colibița. Ce spune raportul preliminar de investigație
Cauza prăbușirii avionului în Lacul Colibița. Ce spune raportul preliminar de investigație

Un raport preliminar de investigație în cazul avionului prăbușit la finalul lunii august în Lacul Colibița a fost publicat de Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.