Tribunalul București a suspendat PUZ-urile pentru trei sectoare din București, a anunțat Nicușor Dan

Nicusor Dan
Agerpres

Planurile Urbanistice zonale pentru sectoarele 2, 4 și 5 din București au fost suspendate de Tribunalul București, a anunțat vineri Nicușor Dan.

„Tribunalul Bucureşti a suspendat ieri PUZ-urile sectoarelor 2, 4 şi 5. Sunt PUZ-urile de sector care nu au fost anulate definitiv de instanţă. Reamintesc că anterior Curtea de Apel a anulat definitiv PUZ Sector 3 şi PUZ Sector 6. Ce sunt PUZ-urile de sector? De ani de zile, dezvoltarea urbană a Bucureştiului a fost victima unor dezvoltări speculative. Am pierdut sute de hectare de spaţii verzi, am avut sute de exemple de blocuri între case. Din cauza asta am avut o densificare exagerată în Bucureşti şi o scădere a calităţii de locuire. Din cauza asta am avut puţini investitori serioşi la Bucureşti - tocmai din cauza instabilităţii juridice în ceea ce priveşte urbanismul", a declarat primarul general, vineri, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PMB, potrivit Agerpres.

Nicuşor Dan a declarat că informaţiile conform cărora suspendarea PUZ-urilor coordonatoare ar echivala cu o "blocare a dezvoltării" reprezintă un "fake news". În acest sens, el a reamintit că Bucureştiul are un Plan urbanistic general (PUG), în baza căruia orice persoană poate să solicite un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construire. În cazul în care persoana respectivă nu este mulţumită de prevederile PUG, poate solicita CGMB o derogare. În acest scop, din luna septembrie a început să îşi desfăşoare activitatea Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, a indicat primarul.

„Urbanism nu înseamnă ca un om să coloreze o planşă şi cu asta să vină la Consiliul General şi să obţină nişte etaje în plus. Urbanismul este o ştiinţă în care diverse interese private şi, mai ales, publice trebuie să fie armonizate. Adică nu vrem să mai avem cartiere de blocuri în care oamenii să nu aibă creşe, grădiniţe şi şcoli", a explicat edilul general.

Planurile Urbanistice zonale, miza scandalurilor imobiliare

 

Citește și
Nicușor Dan
Nicușor Dan, despre ”apogeul golăniei” din București: ”Gabrielei Firea ar trebui să-i fie rușine pentru ce a făcut”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a prezentat exemple cu proiecte urbanistice care vizau construirea unor blocuri P+12 sau P+14 pe străzi cu o lăţime de 7 metri, în zone care se aflau în special case. Nicuşor Dan a subliniat importanţa infrastructurii rutiere adecvate pentru astfel de proiecte imobiliare.

„Nu aceasta este dezvoltarea pe care noi o dorim pentru Bucureşti. (...) Dezvoltare înseamnă să duci utilităţi şi infrastructura de transport, astfel încât să nu obligi dezvoltatorii să se concentreze pe aceleaşi spaţii, să le densifice şi să scadă calitatea locuirii", a declarat primarul general.

Potrivit acestuia, în urmă cu un an, pe 26 februarie, Consiliul General al Capitalei a suspendat PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6. Nicuşor Dan a calificat decizia respectivă drept una "curajoasă" şi "salutară".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primăria Capitalei nu mai avizează complexe imobiliare mari, fără drum de acces și școli. Trebuie demolate 20 de blocuri
Primăria Capitalei nu mai avizează complexe imobiliare mari, fără drum de acces și școli. Trebuie demolate 20 de blocuri

Primăria Capitalei nu va mai aviza complexe imobiliare mari, dacă nu vor include de la bun început drumuri de acces, școli și grădinițe.

Nicușor Dan, despre ”apogeul golăniei” din București: ”Gabrielei Firea ar trebui să-i fie rușine pentru ce a făcut”
Nicușor Dan, despre ”apogeul golăniei” din București: ”Gabrielei Firea ar trebui să-i fie rușine pentru ce a făcut”

Nicuşor Dan anunţă că în mai puţin de două luni va face publică o „analiză juridică” a planurilor urbanistice zonale (PUZ) ale fiecăruia dintre sectoarele municipiului Bucureşti, documente a căror aplicare a fost suspendată temporar de Consiliul General.

Planurile urbanistice pe sectoare, care vizează 80% din suprafaţa Capitalei, suspendate pentru un an
Planurile urbanistice pe sectoare, care vizează 80% din suprafaţa Capitalei, suspendate pentru un an

O victorie a societăţii civile în fața unor rețele de interese. Așa a catalogat primarul Capitalei suspendarea, pentru 12 luni, a planurilor urbanistice de sector.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.