Trenurile CFR se dezintegrează pe drum. Momentul în care ușa unui vagon cade în mers. VIDEO

News.ro

CFR Călători şi CFR Infrastructură se acuză reciproc, după ce uşa unui vagon a căzut în mers, la ieşire din staţia Bărăbanţ.

CFR Călători susţine că uşa a fost agăţată şi smulsă de un utilaj care lucra la infrastrcutura feroviară, în timp ce CFR Infrastructură publică imagini cu momentul în care cade uşa. Trenul este singur, fără ca în imagini să apară vreun utilaj feroviar, în momentul în care uşa cade.

CFR Călători a anunţat, printr-un comunicat de presă, că, la ieşire din staţia Bărăbanţ, ”un utilaj feroviar care se afla şi lucra la infrastructura feroviară a intrat în gabaritul de trecere agăţând şi smulgând uşa de acces a ultimului vagon din compunerea trenului IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord”.

”Menţionăm că uşa de acces este culisantă cu acţionare digitală, iar deschiderea acesteia este posibilă numai pe timpul staţionării trenului. Demersurile de constatare a incidentului s-au realizat în staţia Vinţu de Jos de unde trenul a plecat cu o întârziere de 79 de minute, urmând ca vagonul să fie înlocuit în staţia Simeria. Şeful de tren se află în vagonul în cauză şi asigură siguranţa pasagerilor pentru evitarea eventualelor probleme”, a transmis CFR Călători, potrivit News.ro.

În replică, CFR Infrastructură a transmis o ”dezminţire oficială, în contextul acuzaţiilor falselor ale CFR Călători la adresa personalului feroviar, în cazul trenului IR 1836 care a rămas fără uşă la ultimul vagon”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Drezina pantograf care desfăşura lucrări la linia de contact se afla într-adevăr la ieşire din staţia Bărăbanţ, doar că uşa vagonului din compunerea trenului IR 1836 a căzut “SINGURĂ ”pe liniile CF, fără ajutorul niciunui utilaj, în momentul intrării trenului în staţia Bărăbanţ, dovada fiind filmarea oficială de pe camerele de luat vederi din staţie, care au surprins exact momentul în care uşa se desprinde şi cade direct pe linii, fără a fi smulsă de vreun utilaj feroviar”, au transmis oficialii CFR Infrastructură.

Potrivit acestora, în contextul în care CFR Călători afirmă că ”uşa de acces este culisantă cu acţionare digiatală, iar deschiderea acesteia este posibilă numai pe timpul staţionării trenului”, ”ne întrebăm retoric, cum putea un utilaj feroviar să smulgă uşa vagonului (...) dacă trenul IR era deja în mişcare?!”.

”Deşi CFR Călători a acuzat oficial că «…un utilaj feroviar care se afla şi lucra la infrastructura feroviară a intrat în gabaritul de trecere», în raportul de eveniment chiar mecanicul trenului a subliniat faptul că « …la trecerea prin staţia Bărăbanţ erau lucrărtori şi utilaje, am dat semnal de ATENŢIE, conform reglementărilor în vigoare. Acestea nu se aflau în gabaritul de trecere, ci pe liniile încrucişate….»”, a mai transmis CFR Infrastructură.

Comnpania consideră ”tendenţioasă şi neprofesională acţiunea de imagine a operatorului naţional, care s-a grăbit să se disculpe de problemele din ograda proprie, aducând pe nedrept acuzaţii nefondate personalului feroviar al CFR SA”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.