Transalpina s-ar putea redeschide chiar de la 1 Mai datorită temperaturilor ridicate

×
Codul embed a fost copiat

Anul acesta am putea circula pe Transalpina chiar de la 1 Mai, dacă vremea rămâne la fel de caldă.

Pentru că zăpada la munte a fost puțină toată iarna, drumarii s-au apucat să curețe cea mai înaltă șosea din țară, în speranța că vor termina treaba până la minivacanța de Paște, iar temperaturile ridicate din timpul zilei îi ajută.

Tronsonul dintre Rânca și Obârșia Lotrului este închis iarna, din cauza stratului foarte mare de zăpadă. Anul acesta însă, asfaltul a fost aproape uscat.

Greul începe abia la cota 2.000, unde zăpada ajunge la un metru și jumătate înălțime. Localnicii, în mare parte ciobani, abia așteaptă să ajungă în zonă cu animalele spre sfârșitul lunii.

Localnică: „Seceta ne amenință și în curând va trebui să urcăm turmele la munte. Anii trecuți era munte de zăpadă, știm bine cât s-au zbătut cei cu deszăpezirea, anul ăsta este o oportunitate.”

Citește și
Sectoare de drum închise începând de joi, pe Transalpina şi Transfăgărăşan
Şofer amendat şi cu permisul suspendat, după ce a intrat pe Transalpina. Drumul este închis în această perioadă a anului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova: „Nu putem spune până nu vedem la fața locului, după vârf, în zona Urda să vedem exact ce este, nu putem da niciun fel de termen, nu vrem să dăm speranțe, să amăgim și să fim acuzați că nu vrem să deschidem.”

Chiar dacă, la prima vedere, carosabilul curățat pare deschis circulației, turiștilor nu le este permis accesul.

Turistă: „Dacă ar fi deschisă... E ceva unic în viață, nu ajungi de multe ori pe aici.”

Turist: „Puțin greu pentru mine, sunt pentru prima oară pe Transalpina, dar foarte frumos, dacă ar fi deschis drumul mai departe aș încerca să continui ca să văd ce frumuseți mai sunt.”

Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova: „Avem zonă umedă și facem apel la conducătorii auto să nu intre pe acest sector de drum până când vom comunica că se poate intra și se poate circula în siguranță, pentru că noaptea temperaturile scad.”

Drumarii trebuie să refacă inclusiv marcajele și să instaleze indicatoare noi în locul celor rupte de vânt. Decizia de deschidere a traficului va fi luată de o comisie, care include și polițiști rutieri. Până acum, circulația a fost permisă, de multe ori, abia din luna iunie.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trafic blocat pe Transalpina din cauza bolovanilor căzuți de pe stânci. Zona în care a fost afectată circulația rutieră
Trafic blocat pe Transalpina din cauza bolovanilor căzuți de pe stânci. Zona în care a fost afectată circulația rutieră

Traficul a fost blocat, vineri seară, pe Transalpina, în apropiere de localitatea Tău Bistra din Alba, din cauza bolovanilor căzuți de pe versanți.

Şofer amendat şi cu permisul suspendat, după ce a intrat pe Transalpina. Drumul este închis în această perioadă a anului
Şofer amendat şi cu permisul suspendat, după ce a intrat pe Transalpina. Drumul este închis în această perioadă a anului

Un şofer din Bucureşti a fost amendat şi are dreptul de a conduce suspendat pentru 60 de zile după ce, duminică, a intrat cu autoturismul pe Transalpina, drum care în această perioadă a anului nu este deschis circulaţiei din cauza zăpezii.

 

VIDEO | Circulaţie oprită din cauza viscolului pe Transalpina, între Rânca şi Novaci
VIDEO | Circulaţie oprită din cauza viscolului pe Transalpina, între Rânca şi Novaci

Circulaţia este oprită duminică pe Transalpina, între Rânca şi Novaci, din cauza viscolului.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.