Tragedie într-o familie din Vaslui. Un copil de un an și două luni s-a înecat într-un pârău

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie într-o familie din județul Vaslui. Un copil de un an și două luni a reuşit să plece singur de acasă, şi a fost găsit inconștient, la câteva sute de metri distanță, în albia unui pârău.

Din nefericire, medicii chemați în ajutor nu l-au putut salva.

Dimineață, mama și-a dus fiul la biserică. La întoarcere, spune că l-a culcat într-o cameră și şi-a văzut de treburi, în gospodărie, iar soțul îngrijea de animale. Mai târziu, femeia a văzut că băiețelul nu mai era în pat.

Bunica băiatului: ”L-a lăsat dormind pe pat, ei s-au dus la animale și nu l-au mai găsit”.

Nici în curte și nici în împrejurimi copilul nu a fost găsit, deși părinții au cerut și ajutorul vecinilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copilul care mergea deja în picioare, se trezise și ieșise din casă. A trecut printr-o gaură din gard și s-a rostogolit cu fața în apă, în albia unui pârău de lângă casă, la circa 300 metri distanță. Acolo l-au găsit pompierii și cei de la Ambulanță, pe înserat. Medicii au încercat să îl readucă în simțiri, însă după o oră au declarat decesul.

Dan Ungureanu, Ambulanța Vaslui: ”Copilul a fost găsit sub un pod, într-o baltă, apă puțină, copilul cu fața în apă, fără semne vitale. S-au efectuat manevre 1 oră și jumătate, fără rezultat favorabil”.

Tatăl copilului este încă în stare de șoc. Bărbatul nu poate înțelege cum a fost posibilă tragedia.

Tatăl băiatului: ”Dacă ieșea în curte și călca într-o pietricică, se dezechilibră, mai ales pe râpă sunt crengi, mizerii. Pe drum era sărbătoare, oameni, se putea vedea”.

Polițiștii și Direcția pentru Protecția Copilului au început anchete în acest caz.

Mihaela Manoliu, IPJ Vaslui: ”În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”.

Familia mai are trei copii, cu vârste între 4 şi 7 ani. Cu durere, se pregătesc cu toții de înmormântarea mezinului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.