Traficant de droguri, prins în Iași. A scris pe declarație că se deplasează „în interes profesional”

diicot perchezitii
Pro TV

Un tânăr a fost depistat de poliţiştii din Iaşi în timp ce deţinea asupra sa 45 de grame de heroină pe care intenţiona să o vândă în oraş.

El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”La data de 04.04.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului M.G.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a transmis, sâmbătă, DIICOT, printr-un comunicat de presă citat de News.ro.

Potrivit documentului, la data de 03.04.2020, lucrătorii de poliţie din cadrul SRPT Iaşi – Biroul de Siguranţă Publică şi Protecţia Călătorilor au interceptat o persoană de sex masculin care a coborât dintr-un tren, iar la vederea acestora a încercat să fugă.

”Înainte de a fi imobilizat, bărbatul a aruncat peste gardul împrejmuitor al unei biserici din apropierea gării o pungă de culoare albă, în care se afla cantitatea de 45 de grame de heroină, ce urma să fie comercializată pe raza municipiului Iaşi. Având în vedere starea de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi având în vedere prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020 publicată în Monitorul Oficial Nr. 242 din 24 martie 2020, lucrătorii de poliţie i-au solicitat inculpatului M.G.C. să prezinte declaraţia prevăzută de art. 4 alin.1 din OM 3/2020, în care s-a constatat că acesta consemnase în fals că se deplasează în interes profesional”, au mai transmis procurorii.

Citește și
dolari
Traficanţi internaţionali de droguri, prinşi în România. Ce grupare teroristă finanţau
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânărul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Iaşi care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rapper acuzat de atac armat şi trafic de droguri, salvat de la închisoare de coronavirus
Rapper acuzat de atac armat şi trafic de droguri, salvat de la închisoare de coronavirus

Tekashi 6ix9ine a fost eliberat, joi, din închisoare. Avocatul său a spus că suferă de astm și este vulnerabil la infectarea cu noul coronavirus.

Traficanţi internaţionali de droguri, prinşi în România. Ce grupare teroristă finanţau
Traficanţi internaţionali de droguri, prinşi în România. Ce grupare teroristă finanţau

Peste 170.000 de dolari au fost confiscaţi de la grupări stabilite în România care traficau droguri spre SUA.

Au fost prinși cu șase tone de hașiș. Gestul disperat făcut de traficanți
Au fost prinși cu șase tone de hașiș. Gestul disperat făcut de traficanți

Doi traficanți au încercat să profite de situația din Spania, unde autoritățile sunt ocupate cu criza provocată de coronavirus.

Scandal la un centru de carantină din Prahova. Un bărbat a amenințat cu cuţitul
Scandal la un centru de carantină din Prahova. Un bărbat a amenințat cu cuţitul

Un bărbat din Ploieşti a încercat să plece din centrul de carantină, el fiind nemulţumit, printre altele, de diversitatea hranei şi nefiind la primul incident, au informat, duminică seara, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.