Tot mai mulți elevi apelează la meditații. Școala online nu i-a ajutat foarte mult

×
Codul embed a fost copiat

După aproape un an în care şcoala s-a făcut şi nu prea, elevii şi părinţii lor privesc cu teamă către examenele care se apropie.

Numărul celor care apelează la meditaţii a crescut, însă piaţa lecţiilor particulare rămâne tot una subterană. Numai 2%, dintre profesori declară veniturile obţinute astfel şi doar cei care fac meditaţii gratuite sunt dispuşi să vorbească despre asta.

Astfel de cursuri sunt organizate săptămânal de un profesor de matematică de la Universitatea Ovidius din Constanța. Oferă lecţii gratuite încă din 2010 şi spune că anul acesta numărul doritorilor a crescut.

Alexandru Bobe, profesor de matematică: Meditaţiile sunt cu foloase financiare, noi facem aceste lucruri gratuit de ceva timp. Anul acesta sunt înscrise aproape 200 de persoane"

Elevii de clasa a 12-a recunosc că în ultimul an școala online nu i-a ajutat prea mult.

Citește și
Un grup de liceeni din Brașov meditează gratuit elevii mai mici. În acest timp, școala online n-a început peste tot
Un grup de liceeni din Brașov meditează gratuit elevii mai mici. În acest timp, școala online n-a început peste tot
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ileana Mircea, elevă: „Există careva lacune în materia care a fost predată pe perioada online şi această perioadă de meditații organizată de universitate ajuta foarte mult."

Răzvan Pînzariu, elev: „Școala online în momentul de faţă nu este pregătită să susţină toţi elevii, să-i ajute cu materialele necesare"

Înarmat cu un laptop şi o tabletă grafică, şi profesorul Cătălin Ioan, de la o universitate particulară din Galaţi, predă pe internet. Are aproape 3.000 de probleme postate care pot fi accesate gratuit.

Conferențiar doctor Cătălin Ioan, profesor: „Mi s-au triplat, sau poate cvadruplat vizualizările în ultima perioadă. Pentru că, într-adevăr, simt nevoia. Nu mai e contactul ăla direct, ştiţi, fiecare profesor, acuma, cum s-a adaptat la noile metode de predare"

Universitatea Dunărea de Jos a obţinut fonduri europene pentru a-i plăti pe meditatori.

Conferențiar dr. ing. Nicușor Baroiu, coordonator proiect: „Se lucrează după programa de susţinere a bacalaureatului pentru anul şcolar curent şi inclusiv simulări. Se fac câte 6-10 şedinţe lunar, o şedinţă de 2 ore."

Dar piaţa meditaţiilor gratuite este restrânsă. Potrivit unui studiu publicat chiar de Ministerul Educaţiei, anul trecut, 47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre elevii de clasa a XII-a se pregăteau suplimentar. Iar asociaţia elevilor din Constanța spune că o şedinţă de meditaţii costă, în medie, 100 de lei.

Silviu Morcan, secretar executiv Consiliul Național al Elevilor: „Aceşti bani nu sunt fiscalizaţi, nu au niciun circuit financiar şi atunci este necesar să avem cumva o evidenţă a meditaţiilor din sistem pentru că este o practică curentă, există în sistem, din păcate."

În 2019, doar 4.135 de profesori şi-au declarat veniturile din meditaţii. Asta în condiţiile în care 6% dintre elevi confirmă că iau lecţii particulare zilnic, iar 16 % merg la meditaţii de trei ori pe săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Universitatea Politehnica Timișoara oferă meditații gratuite pentru liceenii care dau examen de bacalaureat și admitere
Universitatea Politehnica Timișoara oferă meditații gratuite pentru liceenii care dau examen de bacalaureat și admitere

Universitatea Politehnica Timișoara organizează cursuri online de pregătire la matematică pentru viitorii studenți sau pentru cei care susțin anul acesta examenul de bacalaureat.

Un grup de liceeni din Brașov meditează gratuit elevii mai mici. În acest timp, școala online n-a început peste tot
Un grup de liceeni din Brașov meditează gratuit elevii mai mici. În acest timp, școala online n-a început peste tot

În vreme ce ministerul le promite profesorilor bani în plus ca să-i ajute pe copii să recupereze materia pierdută, câțiva liceeni din Brașov le dau o lecție de solidaritate.

A crescut numărul elevilor care fac meditații. La cât a ajuns prețul unei ședințe de pregătire
A crescut numărul elevilor care fac meditații. La cât a ajuns prețul unei ședințe de pregătire

Căutam urgent profesori buni de matematică, română, informatică sau engleză. Astfel de anunţuri au inundat internetul de când şcoala s-a mutat în online.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.