Tinerii din comuna Tupilaţi duc mai departe obiceiurile moştenite de la străbuni. Cum au sărbătorit Floriile

×
Codul embed a fost copiat

Îmbrăcați în straie tradiționale, tinerii din comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ, au sărbătorit duminică Floriile.

Au mers pe malul râului Moldova să adune ramuri de sălcie și le-au dus la biserică, pentru a fi sfinţite. Se atârnă la icoane, pentru că, se spune, ne apără de cele rele.

Oamenii au mers apoi acasă unde s-au strâns în jurul meselor pline de bunătăţi.

În comuna Tupilaţi, localnicii duc mai departe obiceiurile moştenite de la străbuni. În ziua de Florii, tinerii se îmbrăcă în straie populare şi se strâng la căminul cultural. De acolo pleacă împreună spre râul Moldova, unde culeg ramuri de salcie.

Merg apoi la biserica din sat, unde sunt aşteptaţi de ceilalţi localnici, iar preotul sfinţeşte ramurile şi le împarte tuturor enoriaşilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Obiceiul readuce din vremuri străvechi momentul în care Mântuitorul a fost primit cu ramuri de sălcie, la intrarea în Ierusalim. În popor se spune că aceastea aduc sănătate.

Preot: ”Sărbătoarea Floriilor este praznicul prin care domnul nostru Iisus Hristos de bunăvoie merge pentru ultima oară în cetatea Ierusalimului. Pe cale el este întâmpinat de oameni care îşi întindeau hainele îşi întindeau ramuri de copaci”.

Bunicii şi părinţi tinerilor au asistat cu lacrimi în ochi la ritual. Sunt mândri că are cine să ducă mai departe tradiţiile care vin de peste veacuri.

Femeie: ”Foarte frumos foarte bine au cântat şi foarte bine organizat”.

Reporter: De când se păstrează tradiţia?

Femeie: ”De când mă ştiu”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.