Tehnica SRI, care o putea localiza Alexandra, n-a fost folosită din cauza deciziei CCR

×
Codul embed a fost copiat

Ridicol în toată această dramă de la Caracal este că Poliţia Română şi Procuratura îşi aruncă dintr-o parte în alta responsabilitatea unei vieţi.

În timp ce poliţiştii se plâng că în noaptea intervenţiei procurorul de caz le-a interzis să intre cu forţa în casa suspectului mai devreme de ora prevăzută de lege, pentru percheziţii, adică 6 în zori, procurorii au altă variantă. Aceştia povestesc că la 3 dimineaţa când au obţinut mandatul, nu mai erau echipe de poliţie disponibile.

Acuzaţia care a revoltat pe toată lumea a fost aceea că poliţiştii ar fi stat 3 ore în faţa casei, fără să intervină, aşteptând zorii zilei, ca să respecte legea pe baza căreia se fac percheziţiile.

Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei Române: "Nu puteau interveni poliţiştii mai devreme de ora 6 pentru că procurorul nu a permis intervenţia poliţiei, numai la ora 6."

Într-o replică la acuzaţiile fostului şef al Poliţiei Române, Asociaţia pentru Apărarea Statutului Procurorilor susţine că niciun procuror nu a interzis poliţiştilor să intre mai devreme şi că, de fapt, a durat 4 ore până când poliţiştii au depus dosarul la parchet, iar în momentul în care a fost gata mandatul, la ora 3 noaptea, nu mai erau suficienţi poliţişti la secţie pentru o intervenţie.

Citește și
Gheorghe Dinca
Noi percheziții la casa lui Gheorghe Dincă. Procurorii au găsit dinți și oase într-un butoi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Tudor Popescu: ”Ar trebui să se instituie zi de doliu naţional, doliu naţional pentru fetele chinuite şi ucise şi pentru statul român, care ar trebui condus la groapă. Pentru că sunând la 112 Alexandra a chemat în ajutor statul român, da? Și statul român, noi adulţii din această ţară în care ea a avut încredere, am lăsat-o singură să fie chinuită şi ucisă.

Faptul că niciunul dintre poliţişti, procurori, oamenii din sistem de acolo... nu s-a găsit unul care să intervină în situaţia asta, trecând peste orice, că e ora 6, că e percheziţie, că mandat, mă duc, o să sufăr consecinţele... nu s-a găsit unul. Arată cât de grav este degradată poliţia, cât de grav este degradată procuratura.

Serviciul de Transmisiuni Speciale, responsabil de numărul 112, a pasat vineri responsabilitatea identificării locului în care era în pericol fata care a sunat la numărul de urgenţă în sarcina operatorului de telefonie mobilă care are stâlpi în zonă.

A publicat în mai multe rânduri hărţi în care a arătat cum face localizarea. Procurorii spun că localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case, deoarece atât permite sistemul utilizat de aceştia. Nu s-a utilizat tehnica SRI, care ar fi găsit-o cu o precizie de câţiva metri, pentru că nu mai poate fi folosită în anchetele penale, după ce Curtea Constituţională a decis asta.

Claudiu Constantin Sandu, prim procuror la Parchetul Tribunalului Brașov: ”Din minima mea colaborare pe care am avut-o cu SRI, pot să vă spun că localizarea se făcea cu exactitate de câţiva metri. Tehnica există, dar nouă ca magistraţi ni s-a interzis să mai apelăm la ea.

De ce? Întrebaţi-i pe cei care ne-au interzis. Este foarte posibil ca într-un asmenea caz, dacă se apela la SRI şi nu la alte insitituții, respectivii în juma de oră să poată să fi localizat acel telefon."

Procurorii mai spun că se poate interveni imediat după primirea apelului, dar că în acest caz poliţia ar fi întârziat foarte mult, aşa că s-a intrat pe procedura clasică.

Claudiu Constantin Sandu: ”Există aplicaţii gen Uber sau aplicaţii private care fac localizarea în 30 de secunde. Noi ca stat nu suntem capabili să o facem. Să ne punem întrebarea ”cine e de vină?”."

CTP: "Mijloacele speciale ale SRI nu au putut fi folosite în acest caz din câte am aflat, pentru că aveau nevoie domnii de la PSD - ALDE să îşi rezolve problemele lor cu justiţia, distrugând justiţia, protocoalele cu SRI, că avea rolul lui fiecare.

Eu nu ştiu dacă ar fi putut să scape aceste fete cu viaţă, dar şansele ca printre poliţiştii şi procurorii din Caracal de acolo să fie şi unii care să acţioneze eficient, curajos şi prompt şi să încerce să le salveze ar fi fost mult mai mari."

O serie de anchete sunt acum în curs, iar ministrul de Interne a promis că toate rapoartele vor fi făcute publice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alexandra, un ”înger” care îi ajuta pe toți, dar care n-a fost ajutată când a avut nevoie
Alexandra, un ”înger” care îi ajuta pe toți, dar care n-a fost ajutată când a avut nevoie

Alexandra cântă la chitară, învaţă bine şi dansează ca un înger, aşadar este un copil aşa cum îşi doreşte orice părinte! Aşa o descriu apropiaţii pe adolescenta carea şi-a strigat neputinţa şi spaima, dar nu a avut nimeni urechi să o asculte.

Noi percheziții la casa lui Gheorghe Dincă. Procurorii au găsit dinți și oase într-un butoi
Noi percheziții la casa lui Gheorghe Dincă. Procurorii au găsit dinți și oase într-un butoi

Principalul suspect în cazul disparițiilor din Caracal a fost arestat, sâmbătă.

CTP, despre ”mutilarea Legilor justiției”: ”Ăsta e aerul constituit de PSD - ALDE”
CTP, despre ”mutilarea Legilor justiției”: ”Ăsta e aerul constituit de PSD - ALDE”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că evenimentele din Caracal sunt rezultatul distrugerii justiției de către coaliția de guvernare PSD - ALDE.

CTP, despre cazul de la Caracal: ”Doamna Dăncilă este o hienă politică de proporții”
CTP, despre cazul de la Caracal: ”Doamna Dăncilă este o hienă politică de proporții”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, într-un interviu acordat Știrilor ProTV, despre evenimentele din Caracal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.