Tavan fals, prăbușit într-un restaurant din Brăila. A fost activat activat planul roșu de intervenție | FOTO

×
Codul embed a fost copiat

A fost activat activat planul roșu de intervenție, duminică seară, la un restaurant din Brăila, după ce tavanul fals s-a prăbuşit peste mese.

În restaurant erau 60 de invitați. La un moment dat, unul dintre ei a observat că într-un colț tavanul a început să se desprindă ușor. Imediat a dat alarma și în câteva clipe toate persoanele au fugit speriate afară.

În scurt timp, au ajuns și salvatorii, care au constatat că plafonul a căzut pe o suprafața de 250 de metri pătrați. 

Trei persoane au primit îngrijiri la fața locului pentru leziuni minore și un atac de panică. 

Având în vedere că alarma a fost dată la un restaurant plin cu oameni, în zonă au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, două echipaje de descarcerare și opt ambulanțe. 

Citește și
autobuz
Șofer de autobuz din Brăila, prins drogat la volan. Bărbatul nu știa că se află sub influența substanțelor interzise
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tavanul fals, vechi de aproape 20 de ani, a căzut. Oamenii fac tot felul de speculații: fie cutremurul de vineri dimineață a contribuit la asta, fie basul muzicii la volum foarte mare.

Î: Credeți că de la vibrații?

Fost angajat: „A fost slăbit de la cutremurul care a fost și vibrația de la bas prea tare. A intrat în vibrații și când a început să cadă tot rigipsul...”

Î: Oamenii s-au panicat?

Fost angajat:Au fost panicați, dar altceva n-au avut”.

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, dar au renunțat în scurt timp la el după ce au constatat că numărul victimelor este redus. Doar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale și niciuna nu a necesitat internare în spital.

Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt ISU Brăila: Tavanul era prăbuși,t dar nu a surprins nicio persoană în incintă”.

Dr. Victoria Țîgîrlaș, director medical Ambulanța Brăila: „Pacienții erau conștienți. E vorba de trei victime: Două cu traumatism cranian și o pacientă cu atac de panică, care nu au dorit transportul la spital”.

Inspector de poliţie Elena Ostache, purtător de cuvânt Poliția Brăila: „A fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

Proprietarii localului au anunțat prin reprezentanți că nu comentează incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Individ din Brăila, proxenetul propriei surori minore, împreună cu mama acestora. Stenograme din dosar și condamnări
Individ din Brăila, proxenetul propriei surori minore, împreună cu mama acestora. Stenograme din dosar și condamnări

Un individ din Brăila a fost proxenetul surorii sale minore timp de doi ani de zile, cu acordul mamei lor.

Șofer de autobuz din Brăila, prins drogat la volan. Bărbatul nu știa că se află sub influența substanțelor interzise
Șofer de autobuz din Brăila, prins drogat la volan. Bărbatul nu știa că se află sub influența substanțelor interzise

Situație scandaloasă în Brăila, unde, la un control de rutină, un șofer de autobuz a fost depistat pozitiv la testul antidrog.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.