Tătaru: ”Prelungirea stării de alertă, după 15 iulie, aproape iminentă”

nelu tataru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că "prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă".

"În acest moment nu avem evoluţia pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă", a spus Tătaru la B1 TV, citat de Agerpres.

El a afirmat că ar fi posibilă, în măsura în care legislaţia ar permite acest lucru, carantinarea anumitor localităţi sau regiuni.

"La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie", a subliniat ministrul.

Reprezentantul MS a spus că nu a anticipat "lipsa unei legislaţii".

Citește și
lift
O femeie cu Covid-19 a infectat cel puțin 71 de persoane, după ce a folosit liftul clădirii în care locuia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Am anticipat foarte multe lucruri. Am anticipat şi creşterea prin măsuri de relaxare. Nu am anticipat lipsa unei legislaţii. (...) Sunt 12 ţări care în acest moment au diferite grade de restricţie faţă de cetăţenii români. Ar trebui să ne pună nişte semne de întrebare. Alţii văd ce noi nu vrem să vedem. (...) În acest moment avem şi relaxări multiple, avem şi nerespectarea unor reguli, avem şi lipsa unei legislaţii", a precizat demnitarul.

Potrivit lui Tătaru, în următoarele două săptămâni va fi un "joc" al numărului de cazuri noi.

"În acest moment, după toată experienţa noastră, mergem pe o perioadă de două săptămâni în care vom avea un joc al numărului de cazuri maxim crescut într-o zi, scăzut în altă zi. Vom avea şi o perioadă în care vom putea vedea şi simptomatologiile B. Din ultimele cazuri pe care le-am văzut, nu s-au manifestat neapărat ca o simptomatologie respiratorie. Au avut simptomatologii digestive. Şi dacă au venit cu febră, scaune diareice, greaţă", a menţionat el.

Ministrul a spus că acestea vor fi "săptămâni de foc" şi a recomandat prezentarea la medic la orice simptomatologie.

"Recomandarea mea, pentru a putea gestiona clar şi a putea spune că aceste două săptămâni sunt săptămânile noastre de foc, după aceea să mergem pe o pantă descendentă, este: prezenţa la medic la orice simptomatologie pe care o avem, acceptarea tratamentului recomandat de medic, acceptarea unei internări, fiindcă dacă astăzi avem o simptomatologie uşoară, mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de uşoară. Iar la un moment dat, dacă mergem acasă şi spunem 'o să îmi treacă în două zile', o să vedem că peste două sau trei zile simptomatologia nu mai este aceeaşi. Mergem pe o creştere progresivă alternând ca număr de cazuri la un moment dat, acel platou pe care îl aveam într-o perioadă în dinţi de fierăstrău, tocmai pentru a putea stabiliza o evoluţie şi o transmitere comunitară", a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Avertismentul medicului Musta, după ce mai mulți pacienți cu forme grave de Covid-19 au refuzat tratamentul
Avertismentul medicului Musta, după ce mai mulți pacienți cu forme grave de Covid-19 au refuzat tratamentul

La Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara mai sunt câteva locuri libere pentru pacienţii cu COVID-19, iar Terapia Intensivă este ocupată în totalitate.

O femeie cu Covid-19 a infectat cel puțin 71 de persoane, după ce a folosit liftul clădirii în care locuia
O femeie cu Covid-19 a infectat cel puțin 71 de persoane, după ce a folosit liftul clădirii în care locuia

O femeie din China care nu știa că are coronavirus a infectat cel puțin 71 de persoane, după ce a folosit liftul clădirii în care locuia.

Coronavirus România, 13 iulie. 413 noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 13 iulie. 413 noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 13 iulie. Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 413 noi cazuri de îmbolnăvire.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.