Tătaru anunță că România nu va intra într-un nou "lockdown": "Dacă impunem restricţii, le impunem la nivel local"

Nelu Tataru, Raed Arafat
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că nu se pune problema unui lockdown la nivelul României din cauza noului coronavirus, dar vor fi impuse restricţii suplimentare, în funcţie de evoluţia epidemiologică pe judeţe sau localităţi.

"E din ce în ce mai gravă situaţia în toată ţara şi în toată Europa. Vedem că avem cazuri, se merge la 50.000 pe zi în Franţa, la 26.000 în Marea Britanie, 21.000 în Italia, 20.000 în Spania. Sunt evoluţii ale unui val doi, pe care noi îl lipim de valul întâi de la noi. Haideţi să nu ne gândim atât de departe la sărbători, să ne gândim la următoarea săptămână. După cum ştiţi, noi evaluăm fiecare localitate în parte. Dacă impunem restricţii, le impunem la nivel local. Avem acea evaluare de 48 de ore după informaţia primită de DSP la 24 de ore, în care autorităţile locale sunt cele care gestionează evoluţia pe cele 48, impunând restricţii. Vom avea şedinţe mâine seară la Comitetul Naţional pentru coordonarea intervenţiei, în care vom impune şi restricţii suplimentare, adaptate în funcţie de indice la nivelul fiecărui judeţ şi al fiecărei localităţi", a subliniat Tătaru.

Referitor la situaţia spitalului modular de la Iaşi, unde au existat o serie de disfuncţionalităţi, ministrul a afirmat că începând de săptămâna viitoare va fi adus oxigen suplimentar, care va completa necesarul pentru 20 de paturi de terapie intensivă, urmând ca în zece zile să poată fi funcţionale cele 48 de paturi.

Nelu Tătaru a vorbit şi despre găsirea de soluţii pentru decongestionarea unităţilor de primiri urgenţe din anumite spitale, unde cadrele medicale au spus că nu mai fac faţă la volumul mare de pacienţi, afirmând în acest context că se va apela la metoda testărilor rapide.

"Ne-am gândit la decongestionarea acestor unităţi de primire urgenţe prin acele teste rapide de antigen care de săptămâna viitoare vor fi 43.000, urmând ca săptămâna care urmează să avem un milion de teste. Cazurile aflate în izolare în aceste unităţi de primire urgenţe vor fi diagnosticate rapid, pozitiv sau negativ, şi atunci vor merge în locaţiile specifice", a precizat Nelu Tătaru.

Citește și
coronavirus Romania, politia, politie
Care sunt șansele ca Bucureștiul să intre în carantină. Răspunsurile oferite de Nelu Tătaru și Nicușor Dan
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cum se justifică diferențele de infectări între județe

 

Ministrul Sănătăţii a menţionat că diferenţele mari de infectări între zonele ţării nu au legătură cu numărul de teste.

"Ţin efectiv de transmiterea comunitară. Indiferent câte teste vom face, vom vedea că prezenţa în unităţile de primiri urgenţe, prezenţa în terapiile intensive, prezenţa în secţiile de boli infecţioase vor fi aceleaşi. Aceste cazuri se prezintă la unităţile de primiri urgenţe testate sau netestate. Unităţile de primire sunt cele care trebuie să gestioneze rapid aceste incertitudini", a explicat ministrul.

Nelu Tătaru a fost prezent, sâmbătă, la Vaslui, la o întâlnire cu conducerea prefecturii şi conducerea DSP, prilej cu care a făcut o evaluare a situaţiei infectărilor şi a capacităţii de tratare la nivelul judeţului Vaslui, dar şi a situaţiei privind capacitatea de extensie pe paturi de terapie intensivă.

În prezent, la spitalul suport COVID-19 din Bârlad sunt 20 de paturi, iar capacitatea de extensie este de încă 30 de paturi. Capacitate de tratare există, potrivit ministrului, şi la nivelul municipiului Vaslui, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar în rezervă rămâne Spitalul municipal Huşi, care va putea primi bolnavi infectaţi cu noul coronavirus pe Secţia ATI, dacă situaţia o va impune.

În total, 5.753 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. Unde este depășită incidența de 4 la mie
Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. Unde este depășită incidența de 4 la mie

Municipiul Bucureşti - 594 şi judeţele Cluj - 328, Dolj - 295, Mureş - 293 şi Timiş - 283 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

Care sunt șansele ca Bucureștiul să intre în carantină. Răspunsurile oferite de Nelu Tătaru și Nicușor Dan
Care sunt șansele ca Bucureștiul să intre în carantină. Răspunsurile oferite de Nelu Tătaru și Nicușor Dan

În contextul în care numărul de infectări cu noul coronavirus crește dramatic în Capitală, în ciuda măsurilor impuse de autorități, decidenții politici sunt chestionați cu privire la o posibilă carantinare generală a Bucureștiului.

Simona Halep a fost testată pozitiv la COVID-19
Simona Halep a fost testată pozitiv la COVID-19

Simona Halep a anunțat că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Românca se află în țară și a postat anunțul pe contul personal de Twitter.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.