Țările europene încep să relaxeze restricțiile. Italia redeschide şcolile din zonele roşii

×
Codul embed a fost copiat

Pe plan global, cazurile de COVID-19 au depăşit pragul de 130 de milioane în ultimele 7 zile fiind înregistrate peste 4 milioane de infectări în toată lumea. Este cel mai mare număr din ultimele 3 luni.

Franţa a depăşit Rusia la numărul de noi îmbolnăviri, fiind a patra ţară cu cele mai multe cazuri, după Statele Unite, Brazilia şi India.

În schimb, Marea Britanie a trecut la cea de-a doua etapă de relaxare a restricţiilor antiepidemice, iar Italia redeschide de miercuri şcolile din zonele roşii.

După 3 zile de lockdown național în timpul Sărbătorilor Pascale, Italia anunță noi reguli. Cei care intră în țară trebuie să stea în carantină 5 zile. Măsura era valabilă, inițial, până marți, pentru a descuraja călătoriile în această perioadă, dar ministrul Sănătății a prelungit-o până la sfârșitul lunii. Astfel, cei care ajung în Peninsulă trebuie să prezinte un test COVID negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte. La finalul perioadei de carantină este obligatorie recoltarea unui nou test antigen.

Pe de altă parte, începând de miercuri, școlile și grădinițele se redeschid și în așa-numitele "zone roșii" din Italia. În prezent, sunt 9 la număr - Calabria, Lombardia, Piemont și Toscana fiind o parte dintre ele.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Marea Britanie urmează etapa a doua a planului de relaxare a restricțiilor.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: "Începând de luni, 12 aprilie, vom începe cea de-a doua fază a foii de parcurs (de relaxare a măsurilor antiepidemice). Redeschidem magazinele, sălile de sport, grădinile zoologice, camping-urile de vacanță, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare, precum şi terasele sau alte locaţii din industria ospitalităţii aflate în aer liber. Ţin să precizez că luni, 12 aprilie, eu însumi voi merge la o terasă şi, precaut, voi bea o halbă cu bere."

În plus, începând de vineri, fiecare persoană din Marea Britanie va primi săptămânal două teste COVID, gratuit. Oamenii și le pot comanda online și ridica din farmacii. Kit-urile le vor oferi un rezultat în aproximativ 30 de minute.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: "Vă rog, folosiţi testele puse la dispoziţie de NHS (n.r sistemul public de sănătate), chiar dacă nu vă simţiţi rău. Pentru că 1 din 3 oameni cu acest virus nu are simptome."

În același timp va fi lansat, experimental, un așa-numit pașaport de vaccinare COVID, care va fi testat pe 9 evenimente majore, cum ar fi finala Cupei Angliei. Dacă situaţia epidemiologică o va permite, călătoriile internaţionale din Marea Britanie ar putea fi reluate după 17 mai.

În schimb, în Grecia s-au redeschis aşa-zisele "magazine neesenţiale". Dar, pentru a le trece pragul, oamenii trebuie să se programeze, iar în interior au voie cel mult 20 de persoane în același timp. Măsura nu vizează marile centrele comerciale și nu se aplică în Atena, Salonic şi Patras, unde rata infectărilor este încă ridicată.

Totuși, cea mai mare rată de infectare din Europa rămâne în Franța.

Olivier Veran, ministrul francez al Sănătății: "O persoană care face o formă gravă de COVID va prezenta simptome după 10 sau 15 zile de când a fost infectată. Dacă în această săptămână vom atinge un vârf al infectărilor, asta înseamnă că peste două, trei săptămâni vom atinge un vârf al pacienților internaţi în unitățile de terapie intensivă. Va fi un număr foarte mare ţinând cont că în prezent la terapie intensivă sunt internate peste 5.000 de persoane."

În Hexagon au fost închise școlile și sunt în vigoare restricții de călătorie pentru toată luna.

Puternic criticată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru ritmul lent de vaccinare împotriva COVID-19, Europa rămâne cu mult în urma Statelor Unite în cursa de administrare a vaccinului. Americanii se descurcă de trei ori mai bine decât Uniunea Europeană.

Dar, peste Ocean, speranțele se împletesc cu avertismentele legate de riscul unui nou val al pandemiei, alimentat de noile tulpini ale virusului.

Michael Osterholm: "In acest moment, suntem ]n ochiul unui uragan de categoria a 5-a, la nivel global. În următoarele două saptămâni vom asista la cele mai multe cazuri noi de la izbucnirea pandemiei. Iar Statele Unite sunt abia la inceputul acestei noi creșteri, încă nu o simțim de-a binelea."

Până acum, 106 milioane de americani au primit o doză de vaccin, iar 61 de milioane au și rapelul făcut.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.