Tânărul care a condus băut și a ucis trei tineri la Sântimbru, Alba, a cerut să fie eliberat din arest. Decizia instanței

sofer alba- acc 3 morti

Tânărul care, aflat sub influenţa alcoolului, a provocat accidentul rutier de la Sântimbru în 27 august, în urma căruia trei tineri au decedat, rămâne în arest preventiv.

Tribunalul Alba a respins, luni, ca nefondată contestaţia formulată de acesta împotriva încheierii Judecătoriei Alba Iulia, transmite Agerpres.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul Tribunalului Alba, instanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Palko Eduard-Norbert, deţinut în Arestul IPJ Alba, împotriva încheierii penale pronunţată în 27 august de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, prin care a fost dispusă arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Decizia este definitivă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La instanţa de fond tânărul a solicitat să fie cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

Potrivit Poliţiei, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, a surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile. În urma accidentului, trei persoane, în vârstă de 17, 18 şi 25 de ani, au decedat.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a reieşit că a avut o îmbibaţie alcoolică de 1,94 g/l alcool pur în sânge şi după o oră, de 1,81 g/l alcool pur în sânge.

Pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi pentru ucidere din culpă, şoferul a primit mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Şoferul avea permis de conducere din decembrie anul trecut.

Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică, unde domiciliau victimele. Potrivit rudelor, tinerii se întorseseră de la un club din Alba Iulia şi apoi au vrut să îşi mai cumpere câte ceva de la o benzinărie din apropiere. Pe traseu însă au fost loviţi în plin de maşină.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.