Tânăr de 21 de ani, salvat în ultimul moment după ce a căzut pe un traseu de munte. Rănit grav, a stat în frig 12 ore

×
Codul embed a fost copiat

Operațiune dramatică de salvare a unui tânăr de 21 de ani din Argeș, care a căzut pe munte, pe traseul spre Vârful Moldoveanu. Rănit grav, a stat în frig 12 ore, deasupra unei prăpăstii adânci, fără semnal la telefon.

Drumul blocat de bolovani și vremea rea au împiedicat intervenția unui elicopter. Salvatorii au reușit să ajungă la el după o luptă cu furia naturii și să-l ducă în viață, la spital.

Băiatul a plecat în zori, însoțit de doi prieteni spre Vârful Moldoveanu - cel mai înalt din țară. Erau bine echipați, dar nu și-au pus colțarii, deși la 1800 de metri altitudine au dat de zăpadă și gheață.

La 9 dimineața, a ajuns deasupra Cascadei Valea rea. Acolo a alunecat și s-a rostogolit pe panta abruptă 70 de metri. Cu ultimele puteri a încercat să se pună la adăpost și a strigat, disperat, după ajutor. În fiecare secundă a fost în mare pericol.

Cristian Toma, salvamont Argeș: „S-a târât bietul de el singurel lângă un brăduț, unde a rămas agățat pentru că sub el se afla cascada Văii Rele, foarte adânc, în abrupt și dacă ar fi alunecat acolo, ar fi fost fatal pentru el.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prietenii lui nu aveau semnal la telefon pentru a cere ajutorul, așa că unul din ei a fugit spre creastă și i-a rugat pe alți turiști să anunțe accidentul.

24 de salvamontiști din tot județul Argeș au fost mobilizați în ajutorul rănitului.

De la baza lor din Nucșoara, aveau de străbătut mai întâi un drum forestier de peste 30 de kilometri, însă la jumătatea disanței au dat de un obstacol. Bolovani uriași, desprinși din versant, blocau drumul. Salvatorii nu aveau semnal, așa că au făcut cale întoarsă să ceară ajutor.

A durat aproape 3 ore până când echipajele și-au putut relua deplasarea. În acest timp, salvatorii au cerut, în sprijin, un elicopter. Trei aparate au încercat să ajungă în zonă, dar nu au reuşit din cauza vremii.

Abia la ora 15.00 salvatorii au ajuns lângă rănit. Avea dureri mari și era aproape înghețat, deși prietenii îl acoperiseră cu folii de supraviețuire.

Cristian Toma, Salvamont Argeș: „Era politraumatizat, avea escoriații pe față, pe picioare, acuza dureri mari la picioare și în zona bazinului.”

Terenul instabil i-a împiedicat pe salvatori să ancoreze targa, iar coborârea s-a dovedit riscantă.

Ion Sanduloiu, șef Salvamont Argeș: „Acțiunea a fost destul de dificilă pentru că este o zonă foarte înghețată și abruptă."

La 12 ore de la începutul misiunii, tânărul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD, care l-a dus la spital.

Dr. Victor Pănuș, medicul echipajului: „Victima a fost predată echipajului în stare generală bună, conştient, cooperant."

Tânărul fost internat în secția de chirurgie și se află acum în afara pericolului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.