Tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţiştii din București, după ce 16 autoturisme au fost găsite cu geamurile sparte

Bărbat reținut după ce a bătut două femei, de două ori, în aceeași zi
Inquam/ Cornel Putan

Poliţiştii din București au reţinut sâmbătă un tânăr în vârstă de 21 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat şi furt calificat.

 

Bărbatul a fost reţinut, după ce poliţiştii din Bucureşti au desfăşurat cercetări, după ce 16 autoturisme parcate pe străzi din Sectorul 6 au fost găsite cu geamuri sau lunete sparte, dintr-o maşină fiind furat un parfumîn valoare de 600 de lei.

„În fapt, la data de 13 martie 2024, Secţia 20 Poliţie a fost sesizată, de mai mulţi proprietari, cu privire la faptul că, într-o zonă din Sectorul 6, 16 autoturisme prezintă urme de distrugere, prin aceea că au geamunile laterale sau lunetele sparte.

În urma cercetărilor şi investigaţiior efectuate, s-a conturat ipoteza conform căreia faptele ar fi fost săvârşite de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, în noaptea de 12/13 martie 2024, bănuitul ar fi încercat să sustragă bunuri din mai multe autoturisme, ar fi distrus geamurile a trei maşini şi ar fi reuşit sustragerea unui parfum, dintr-un autoturism, după ce, în prealabil, i-ar fi distrus şi acestuia geamul portierei”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Citește și
Politie
Un bucureștean s-a trezit amenințat cu un cuțit când voia să intre în apartament. I-au fost furate mai multe bunuri din casă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La data de 16 martie 2024, bănuitul a fost depistat şi condus la audieri.

De asemenea, la adresa unde locuieşte tânărul, situată într-o localitate din judeţul Ilfov, a fost identificat şi ridicat un rucsac, ce conţinea mai multe parfumuri, pe care acesta le-ar fi sustras, din autoturisme, în noaptea de 12/13 martie 2024.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecatorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat şi furt calificat Poliţia Capitalei mai precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce a putut să scrie pe buletinul de vot un bărbat din Rusia. A fost reținut imediat de poliție
Ce a putut să scrie pe buletinul de vot un bărbat din Rusia. A fost reținut imediat de poliție

Poliția din Moscova a reținut un bărbat care a scris pe buletinul său de vot „Putin este un criminal”, sâmbătă, atunci când a mers la votul pentru alegerile prezidențiale din Rusia.

Un bucureștean s-a trezit amenințat cu un cuțit când voia să intre în apartament. I-au fost furate mai multe bunuri din casă
Un bucureștean s-a trezit amenințat cu un cuțit când voia să intre în apartament. I-au fost furate mai multe bunuri din casă

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 5 au reţinut, pe 15 martie, un bărbat, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de tâlhărie calificată.

Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut de poliţiştii Capitalei pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată
Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut de poliţiştii Capitalei pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

Poliţiştii au reţinut pe 14 martie un tânăr de 23 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.