Accident în lanț pe A1. Printre victime se află și copii

accidenta
ISU Timis

Cinci persoane au fost rănite uşor, sâmbătă, în urma unui accident produs pe autostrada A1, între localităţile timişene Topolovăţu Mare - Lugoj, în care au fost implicate trei autoturisme şi un camion, informează ISU Timiş.

Printre cele cinci victime s-au aflat şi doi copii, transmite Agerpres.

Potrivit Poliţiei Timiş, un bărbat de 59 de ani aflat la volan nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie şi a intrat în coliziune uşoară cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani.

În urma coliziunii, autoturismul condus de tânăr a fost lovit în spate de un alt şofer, care la rândul său a fost tamponat din spate de un şofer care nu a păstrat distanţa reglementară.

"În urma accidentului, doi copii de 3 şi 5 ani, care ocupau bancheta din spate în dispozitive speciale din ultimul autoturism implicat în evenimentul rutier, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Cu minorii a fost transportată şi mama lor, deşi nu a suferit leziuni", precizează Poliţia Timiş.

Citește și
camion rasturnat
Momente de groază pe autostradă. Camion răsturnat în timp ce depășea o mașină de poliție
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

S-au mai înregistrat alte două victime rănite uşor, într-un alt autoturism implicat în accident.

Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ISU Timiş a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, şase pompieri şi două ambulanţe SAJ.

Traficul rutier a fost blocat o perioadă de timp în zona accidentului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident violent produs de un om de afaceri din Petroșani. 4 persoane au fost rănite
Accident violent produs de un om de afaceri din Petroșani. 4 persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în municipiul Petroşani.

Momente de groază pe autostradă. Camion răsturnat în timp ce depășea o mașină de poliție
Momente de groază pe autostradă. Camion răsturnat în timp ce depășea o mașină de poliție

Scene spectaculoase au fost surprinse pe o autostradă din Kansas.

Polițist rănit în Bacău. Autospeciala în care era a fost lovită de o mașină
Polițist rănit în Bacău. Autospeciala în care era a fost lovită de o mașină

Un poliţist din Bacău a fost rănit, vineri seară, după ce autospeciala în care se afla a fost lovită de un autoturism care nu i-a acordat prioritate.

Accident între un microbuz și un autoturism în Ialomița. Șapte persoane implicate
Accident între un microbuz și un autoturism în Ialomița. Șapte persoane implicate

Şapte persoane au fost implicate vineri seara într-un accident rutier, în urma coliziunii dintre un microbuz şi un autoturism, pe raza localităţii ialomiţene Coşereni.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.