Județul din țară unde porumbul este recoltat în ianuarie. Care este explicația

×
Codul embed a fost copiat

Pe câmpurile îngheţate din Alba au apărut numeroase combine şi tractoare. Fermierii au lăsat sute de hectare de porumb până când a dat gerul, iar acum boabele sunt uscate şi numai bune de cules şi vândut.

Recolta nu mai trebuie transportată în hambare şi în acest fel costurile sunt mai mici. În fiecare dimineaţă, pe câmpurile din Cistei, judeţul Alba, apar combinele. Mulţi fermieri nu au cules porumbul în toamnă şi au economisit banii pentru uscatul şi depozitatul recoltei. Iar pariul a fost unul câştigător.

"E foarte uscat, natural, e cea mai bună metodă, faţă de uscător. Îl mănâncă animalele de 10 ori mai bine, e ca aurul, galben şi uscat natural", a declarat un fermier. 

Beneficiile recoltării în ianuarie sunt multe, spun fermierii.

"În câmp se păstrează mult mai bine ca în magazie şi e şi mai ieftin şi cu uscarea, și cu depozitarea ieșim mult mai bine, economism mai mult de 10 bani pe kilogram. La o sută de tone ajungem la 2000 de euro cu uscatul şi depozitarea, ori în câmp nu se pierde", a declarat Marius Serbu, fermier.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şi preţul este mai mare cu 20 bani faţă de cel din toamnă, când un kilogram se vindea cu 40 de bani. Boabele aurii umplu remorcile tractoarelor pentru a fi vândute clienţilor dornici să cumpere porumb de cea mai bună calitate.

La câţiva kilometri distanţă, în localitatea Obreja, un fermier a lăsat pe câmp, în toamnă, 9 hectare cu porumb şi cum a dat frigul a intrat cu combina în lan.

”Porumbul recoltat în ianuarie este uscat, nu e spart, calitatea întâia, foarte bună", a spus un fermier.

"Vând şi direct din camp şi am şi depozitat la 50, 55, 60 de bani depinde", a declarat Eugen Florea, fermier.

Specialiştii spun că bobul de porumb nu este afectat de îngheţ.

"Lăsând porumbul până primăvara la îngheţ-dezgheţ cantiatatea de apă se reduce din bob. Îl vând direct din câmp, nu mai trebuie depozitat, nu mai trebuie uscat în uscătoare", a declarat Gheorghina Stanea, inginer agronom.

România a fost anul trecut cel mai mare producător de porumb din Europa, cu o recoltă de aproape 19 milioane de tone.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, primul loc în Europa la producția de porumb. Lecția învățată de fermieri
România, primul loc în Europa la producția de porumb. Lecția învățată de fermieri

România a fost anul trecut cel mai mare producător de porumb din Europa, cu o recoltă de aproape de 19 milioane de tone.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.