Suspectul dublei crime din Iași, audiat de procurorul de caz. Susține, în continuare, că este nevinovat

×
Codul embed a fost copiat

Studentul marocan, bănuit de dublul asasinat comis la Iași în urmă cu două luni, a fost audiat luni, timp de două ore, de procurorul de caz.  

Tânărul de 20 de ani susține, în continuare, că nu este vinovat de moartea colegului de facultate, tot student marocan și a iubitei acestuia, o româncă.

Raluca Andrei, avocata suspectului:Practic, și-a menținut aceeași declarație, cu mici precizări. A făcut niște clarificări cu privire la traseul pe care l-au avut, cu privire la orele la care s-ar fi dus la locuința victimelor și din ce motiv. A precizat că a văzut geamul lateral spart, era lumină în casă și, în momentul respectiv, s-a speriat și a plecat. Telefoanele victimelor nu au apărut, arma crimei nu a apărut.

În același dosar, au mai fost audiați trei martori, o vecină a victimelor și două colege de facultate ale suspectului.

Dubla crimă s-a petrecut 9 decembrie anul trecut, într-o vilă din Iași.

Citește și
Wizz Air
Un avion care decolase de la Iaşi spre Billund a revenit pe aeroport. A plecat cu o întârziere de peste trei ore
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt așteptate rezultatele mai multor probe ADN luate din casa respectivă.

Victimele au fost găsite fără suflare, înjunghiate de mai multe ori, spun anchetatorii.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesajul iubitei lui Radu Andrei, șoferul camionului din accidentul cu 7 morți: ”Dacă aș fi putut să te opresc...”
Mesajul iubitei lui Radu Andrei, șoferul camionului din accidentul cu 7 morți: ”Dacă aș fi putut să te opresc...”

Iubita șoferului de 30 care ar fi provocat accidentul soldat cu șapte morți, între localităţile Bălțați și Târgu Frumos, pe o porţiune din Drumul European 58, a postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook.

Un avion care decolase de la Iaşi spre Billund a revenit pe aeroport. A plecat cu o întârziere de peste trei ore
Un avion care decolase de la Iaşi spre Billund a revenit pe aeroport. A plecat cu o întârziere de peste trei ore

O aeronavă a companiei Wizz Air care a plecat, sâmbătă dimineaţă, de la Iaşi spre Billund a lovit o pasăre în timpul decolării, echipajul luând decizia ca avionul să revină la Iaşi.

 

Un bărbat se trezeşte la ora 2 dimineaţa şi merge pe jos 20 de km pentru a ajunge la muncă în Iași. Cât câștigă pe lună
Un bărbat se trezeşte la ora 2 dimineaţa şi merge pe jos 20 de km pentru a ajunge la muncă în Iași. Cât câștigă pe lună

Un bărbat din Iași merge în fiecare zi câte 20 de kilometri, pe jos, ca să ajungă la muncă. Programul său începe la ora 5, așa că trebuie să se trezească cu noaptea în cap ca să aibă timp să parcurgă distanța.

Peste 500 de angajați medicali din Iași sunt în izolare sau internați în spital. „Rata de vaccinare scade vertiginos”
Peste 500 de angajați medicali din Iași sunt în izolare sau internați în spital. „Rata de vaccinare scade vertiginos”

Rata scăzută de vaccinare, inclusiv în rândul copiilor, duce la creșterea infectărilor. Totodată, avem și mai mulți medici și asistente în izolare, după ce au devenit contacți direcți cu persoane pozitive, spun medicii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.