Surse: Parchetul General s-a autosesizat în cazul fostului șef al Transelectrica

Parchetul General
News.ro

Surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro TV că Parchetul General s-a autosesizat joi în cazul fostului președinte al companiei Transelectrica, Marius Carașol.

Caraşol a fost dat afară joi din directoratul companiei Transelectrica și - de asemenea -  a fost demis din funcția de președinte, după ce s-a descoperit că și-a trecut în C.V. o diplomă pe care nu a obținut-o.

În felul acesta, pentru funcţia de conducere pe care a deţinut-o, Carașol a încasat peste 93.000 de lei în 8 luni din 2018, potrivit declaraţiei de avere.

El a ajuns preşedintele Transelectrica la nivel naţional în decembrie 2018, fiind numit politic imediat după ce Niculae Bădălău a ajuns ministru al Economiei, autoritate care are în tutelă această companie strategică.

Mandatul, deşi unul provizoriu pe 4 luni, a fost prelungit. Indemnizaţia prevăzută în contract: peste 31.000 de lei pe lună.

Citește și
Marius Carașol
Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica
Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica

Marius Caraşol a fost dat afară joi din directoratul companiei Transelectrica și - de asemenea -  el a fost demis din funcția de președinte.

Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o
Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o

Acuze grave la vârful Transelectrica. Şeful companiei, care gestionează sistemul energetic naţional, Marius Caraşol, şi-a trecut în CV că este inginer diplomat şi că a absolvit Politehnica.

Preţul energiei din România, cel mai mic din regiune. Importurile însă continuă
Preţul energiei din România, cel mai mic din regiune. Importurile însă continuă

Energia electrică pe piaţa spot din România este, duminică, cea mai ieftină dintre ţările din regiune cu care ţara noastră este cuplată, însă importurile continuă, potrivit datelor OPCOM şi Transelectrica, analizate de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.