Surse: Abia în iunie va fi clar dacă OMV Petrom trebuie să plătească taxa de solidaritate UE în România

OMV

Conform unui regulament european, unele companii de pe piața energiei vor trebui să plătească o "taxă de solidaritate", pentru a compensa câștigurile obținute ca urmare a războiului din Ucraina.  

"România a transpus legislația europeană și toată companiile vor intra în analiză după depunerea bilanțurilor, până la 25 iunie. Astfel, situația legată de obligațiile OMV Petrom va fi clarificată la 25 iunie. Precizăm că toate companiile din energie sunt supuse legislației însă foarte puține dintre ele se pretează taxei de solidaritate", au declarat surse guvernamentale pentru Știrile ProTV. 

Miza este un impozit suplimentar de 60% pe profiturile excedentare, respectiv pe acele câştiguri care anul trecut și anul acesta vor depăşi cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile ale perioadei 2018-2021. 

Regulamentul european a fost adoptat în octombrie anul trecut. Poate fi consultat aici. UE a lăsat la latitudinea statelor nivelul taxei, care nu are însă voie să fie mai mică de 33% din baza de calcul, care este reprezentată de acele profituri excedentare.

Compania, către acționarii săi: "Ne aşteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate"

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat joi că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin Ordonanţa Guvernului Ciucă, ordonanță care nu face altceva decât să transpună regulamentul european.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 şi a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, ne aşteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”, se arată într-un anunţ al companiei, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.