Stațiunile din sudul litoralului încep să prindă contur. Un nou complex va fi ridicat de un investitor chinez

×
Codul embed a fost copiat

În sudul litoralului, pe terenuri pline acum de gunoaie, am putea vedea unele dintre cele mai înalte hoteluri de la malul mării, de peste nouă etaje.

Investițiile în infrastructură de zeci de milioane de euro, din bani europeni, au atras companii din întreaga lume. De exemplu, o firmă din China construiește deja al doilea complex. Și investitori din România vor să cumpere ori să ridice noi construcții în stațiuni uitate până acum de turiști.

Un nou complex pe care un investitor chinez vrea sa-l ridice in sudul litoralului. Este a doua investiție făcută în această zonă și până acum au fost cheltuiți 40 de milioane de euro.

Proiectul este în stațiunea Saturn, considerată până nu demult Cenușăreasa litoralului românesc, din pricina clădirilor vechi, abandonate pe câmpuri pline de gunoaie. Huang Meng este administratorul unei firme din China care a crezut în potențialul locului.

Huang Meng, reprezentantul unui investitor chinez: "Acest bloc are 85 de apartamente și toate sunt vândute. Am avut oameni care au cumpărat câte 3-4 apartamente."

Citește și
incendiu
Incendiu violent la un bar din Constanța. Focul s-a extins și în împrejurimi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Primele două hoteluri vechi au fost cumpărate în Saturn, încă în 2016. După renovarea lor, chinezii ridică acum un bloc cu 259 de apartamente de vacanță, o investiție de peste 10 milioane de euro.

Huang Meng, reprezentantul unui investitor chinez: "În urmă cu doi ani, aici, drumul era teribil, acum uitați-vă, străzile arată foarte bine. Conform strategiei chineze, pentru o bună dezvoltare a unui oraș, în primul rând, investești în infrastructură. Și investitorii vor veni."

Liliana Ciobanu deține un hotel în Saturn și, de fiecare dată când începea sezonul turistic, se temea că va fi și ultimul. Recenziile despre stațiune erau îngrozitoare. Acum are în plan să facă o nouă investiție în sudul litoralului.

Liliana Ciobanu, proprietar vilă în Saturn: "Noi am trecut prin situații neplăcute. Acum suntem un caz fericit. Vedem după recenziile turiștilor, stațiunea a luat o mare amploare. Vara aceasta a fost plin."

Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn și Cap Aurora sunt stațiunile construite în sudul litoralului românesc care au fost botezate astfel de Nicolae și Elena Ceaușescu în anii 1970. Odinioară vânate de turiști, au ajuns în paragină în anii 90, dar prind din nou viață după proiecte europene.

Popa Dan Ciprian, șef serviciu management proiecte: "Valoarea totală a proiectelor este de 30 milioane de euro."

Străzi reamenajate, mobilier urban modern, piste de biciclete și iluminat stradal, toate fac parte din ultima investiție în stațiunea Saturn, iar autoritățile din sudul litoralului vor să se construiască în înălțime cât se poate de mult. Urmează să aprobe clădiri mai înalte de nouă etaje.

Dragoș Angelescu, viceprimar Mangalia: "Odată cu creșterea regimului de înălțime, discutăm și despre zonă pentru spațiul verde. Nu ne dorim o aglomerare urbană, o dezvoltare haotică, ne dorim proiecte mari."

Stațiunile din sudul litoralului sunt prinse și în a doua etapă de extindere a plajelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Kourtney Kardashian s-a logodit cu Travis Barker după câteva luni de relație
Kourtney Kardashian s-a logodit cu Travis Barker după câteva luni de relație

Kourtney Kardashian, sora mai mare a celebrei starlete Kim Kardashian, s-a logodit pe o plaja din California, cu Travis Barker, bateristul unei formaţii de muzică rock.

Incendiu violent la un bar din Constanța. Focul s-a extins și în împrejurimi
Incendiu violent la un bar din Constanța. Focul s-a extins și în împrejurimi

Un incendiu violent a mistuit în doar câteva minute un local, pe plaja din dreptul municipiului Constanța.

Zeci de pinguini, găsiți morți pe o plajă. Ce s-a întâmplat
Zeci de pinguini, găsiți morți pe o plajă. Ce s-a întâmplat

Un roi de albine a ucis zeci de pinguini africani, specie pe cale de dispariție, pe o plajă de lângă Cape Town.

(P) Nu-i așa că-ți place marea de un albastru intens, care-și rostogolește valurile pe o plajă imensă cu nisip moale și auriu
(P) Nu-i așa că-ți place marea de un albastru intens, care-și rostogolește valurile pe o plajă imensă cu nisip moale și auriu

Dar dacă, în imediata apropiere a plajei, poți explora o pădure deasă și sălbatică, care la rândul ei e străbătută de un râu care-și face loc domol către marea despre care ți-am vorbit, nu-i așa că pare un bonus total neașteptat, incredibil?

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.