Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis din cauza unui obiect neidentificat, asemănător unui balon

×
Codul embed a fost copiat

Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis marţi, pentru puţin peste două ore, după ce un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemănător unui balon meteorologic a fost detectat în zona oraşului Soroca, relatează PRO TV Chișinău.

Reunită de urgenţă, Comisia interdepartamentală pentru managementul spaţiului aerian - din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Apărării, Autorităţii aeronautice civile, MoldATSA şi Ministerului infrastructurii şi dezvoltării regionale - a luat decizia în jurul orei 13:24 de a închide temporar spaţiul aerian, având în vedere condiţiile meteo şi imposibilitatea monitorizării şi identificării obiectului, precum şi a traiectoriei de zbor a acestuia, în scopul asigurării siguranţei şi securităţii cetăţenilor.

În urma verificării informaţiilor şi asigurării că există niciun pericol pentru siguranţa cetăţenilor, la propunerea Ministerului Apărării, la ora 14:46 spaţiul aerian a fost redeschis. ''Autorităţile naţionale au acţionat strict în conformitate cu prevederile Procedurilor specifice aplicabile pentru situaţii similare", precizează Autoritatea aeronautică civilă într-un comunicat citat de Agerpres.

La ora actuală, menţionează instituţia, operaţiunile de zbor se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi securitate.

Potrivit unor canale de Telegram ucrainene, două drone decolate din Belarus ar fi intrat în spaţiul aerian din Ucraina şi Republica Moldova. Din acest motiv s-ar fi decis închiderea spaţiului aerian, pentru a nu pune în pericol pasagerii, transmite Ziarul Naţional din Chişinău.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și în România a avut loc un incident similar, marți. Ministerul Apărării Naționale a anunțat, că două avioane de tip MiG-21 LanceR, din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, au fost lansate de urgență, după ce a fost detectată o prezență necunoscută în spațiul aerian al României.

Astfel, conform sursei citate, sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat marți, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluție asemănătoare unui balon meteorologic.

Cu toate acestea, echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezența țintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.