Șofer încarcerat după ce mașina lui a fost izbită de remorca unui TIR, într-o curbă

×
Codul embed a fost copiat

Accident grav pe Drumul Naţional 72, în judeţul Dâmboviţa. Un bărbat în vârstă de 60 de ani a rămas încarcerat după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de remorcă unui TIR, într-o curbă.

Imediat după impact, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

TIR-ul se îndrepta spre autostrada București-Pitești şi la un moment dat, în localitatea Dragodana, într-o curbă periculoasă, remorca i-a derapat şi a lovit cu putere un autoturism de pe sensul opus. Martorii au sunat imediat la 112.

Conducătorul auto al maşinii lovite, angajat al unei societăţi petroliere, a rămas prins între fiarele autovehiculului şi a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi eliberat.

Şoferul în vârstă de 60 de ani, din Prahova, este în stare gravă. A fost preluat de un echipaj de la ambulanţa şi transportat la spitalul judeţean din Târgovişte, unde medicii îi acordă îngrijiri.
Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului TIR-ului pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Din cauza accidentului, traficul în zona a fost oprit pentru câteva zeci de minute.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident cu două microbuze în județul Iași. Opt pasageri au ajuns la spital
Accident cu două microbuze în județul Iași. Opt pasageri au ajuns la spital

S-a activat planul roşu de intervenţie, sâmbătă seară, în judeţul Iaşi. Două microbuze, în care se aflau 27 de persoane, s-au lovit violent, după ce unul dintre şoferi nu s-a asigurat la ieşirea de pe un drum secundar.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.