Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, proiectul MAI este aproape finalizat

Certificatele de naștere și alte acte de stare civilă se vor putea obține online până la sfârșitul anului
Pro TV

Liberalii au anunţat, vineri, că proiectul Ministerului Afacerilor Interne - Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă este aproape finalizat de către instituţie.

Astfel, prin acest proiect, toate actele de stare civilă emise în ultima sută de ani vor fi disponibile online. Arhiva electronică va conţine 68,5 milioane de acte de stare civilă cum ar certificate de naştere, căsătorie, divorţ şi deces, emise începând cu 1921. Lucrarea a costat 185 milioane lei, dintre care 156 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile.

„Toate actele de stare civilă emise în ultima sută de ani vor fi disponibile online. Astfel, românii nu vor mai face drumuri inutile între ghişee şi nu vor mai aştepta perioade lungi de timp până când instituţiile statului plimbă hârtii între ele. Această soluţie informatică este utilă mai ales românilor din diaspora, care nu vor mai pierde timp şi bani pentru a călători până în ţară, doar pentru a obţine un document vechi. Îl vor putea obţine instantaneu, online”, arată o postare de vineri, pe pagina de Facebook a PNL.

Astfel, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă este un proiect aproape finalizat de Ministerul Afacerilor Interne.

„Arhiva electronică va conţine 68,5 milioane de acte de stare civilă (certificate de naştere, căsătorie, divorţ şi deces), emise începând cu 1921. Lucrarea a costat 185 milioane lei, dintre care 156 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile. Acesta este doar unul dintre proiectele ministerului pentru digitalizarea serviciilor publice, care pot fi accesate prin hub-ul MAI la adresa https://hub.mai.gov.ro/”, mai arată sursa citată.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă