Sindicaliștii Aeroportului Henri Coandă, pichet la ministerul Finanțelor. Care sunt revendicările

Aeroportul Henry Coanda
Pro TV

Sindicaliștii din Aeroportul Henri Coandă pichetează marți, de la 10, Ministerul Finanțelor, acuzând tratamentul „discriminatoriu” la care sunt supuși.

Ei consideră compania unde lucrează ca fiind profitabilă, și refuză măsurile de austeritate decise de Guvern.

Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă, organizaţia sindicală reprezentativă la nivelul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti – CNAB anunţă că pichetează sediul Ministerului Finanţelor, marţi, în intervalul 10:00-12:00, transmite news.ro.

Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă prezintă, într-un comunicat de presă, motivele protestului de marţi.

”Salariaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti nu pot accepta tratamentul discriminatoriu la care sunt supuşi prin efectele Legii 296/2023, ale Ordonanţei de Urgentă 115/2023 şi prin raportare la Memorandumurile aprobate unor companii de stat care, deşi înregistrează pierderi financiare, sunt exceptate de la măsurile de disciplină fiscală – sunt exceptate de la măsurile cu impact social. Legea 296/2023 şi OUG 115/2023 trebuie să ţină cont şi de companiile profitabile din aviaţie, cum este şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Personalul specializat din aviaţie nu se găseşte pe toate drumurile şi nu poate fi format de la o zi la alta! În realitate, nu mai aşteaptă nimeni cu expertiză la uşa Companiei să se angajeze, iar România se luptă cu deficit de forţă de muncă specializată. Nu este justă politica Ministerului Finanţelor potrivit căreia indemnizatia integrală de hrană este dedicată exclusiv salariaţilor al căror nivel salarial este minimal”, transmit reprezentanţii sindicatului.

Citește și
henry coanda
Cum a "transformat" o lege europeana aeroportul Henry Coanda in teren pentru oi si vaci
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De asemenea, Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă cere ca Ministerul Finanţelor să ţină cont de argumentele Memorandumului CNAB, să trateze companiile prin raportare la veniturile pe care le aduc la bugetul statului şi să elimine criteriile plafoanelor salariale întrucât crează inechităţi între salariaţi, sunt discriminatorii şi fără niciun fundament

”Pe 27.02.2024, îl invităm alături de noi în stradă pe domnul Ministru al Finanţelor să explice colegilor noştri care stau în platforma aeroportuară la temperaturi extreme, celor care deszăpezesc iarna pistele aeroportului în regim 24/24 şi nu îşi pot lua concedii de odihnă, celor care asigură întreţinerea infrastructurii aeroportuare, cei care asigură intervenţiile tehnico-operaţionale, cei care asigură operaţiunile speciale în platformă, colegilor care asigură asistenţa medicală a pasagerilor, personalului aeroportuar care intervine în acţiuni de salvare şi stingere a incendiilor, celor care asigură siguranţa şi securitatea aeroportuară, celor care care asigură dirijarea aeronavelor la sol, celor care verifică şi coordonează operaţiunile de terminal, celor care cooperează direct cu instituţiile internaţionale din domeniu - ICAO, ACI, IATA, EASA, colegilor care asigură asistenţă şi servicii de protocol pasagerilor, colegilor din toate celelalte structuri operative ale aeroportului, colegilor care asigură implementarea cerinţelor din domeniul fiscal, juridic, managementul calităţii, managementul contractelor aeroautice şi/sau non-aeronautice şi tuturor celorlalţi colegi din cadrul CNAB fără de care operaţiunile de aviaţie civilă nu s-ar putea desfăşura în condiţii optime din ce motiv li se refuză demnitatea unui trai decent şi din ce motiv nivelul lor salarial net trebuie diminuat şi aliniat la salariile minime din economie”, transmit reprezentanţii sindicatului.

Totodată, reprezentanţii sindicali reclamă că li s-a tăiat indemnizaţia de hrană şi nu beneficiază de vouchere de vacanţă.

Ei mai atrag atenţia că, după 40 de ani de muncă în aviatie, cu ocazia pensionării, angajaţii nu mai pot beneficia de drepturile oferite de Contractul Colectiv de Muncă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
S-a redus zona de check-in din Aeroportul Henry Coandă. Sunt disponibile numai 52 de ghișee
S-a redus zona de check-in din Aeroportul Henry Coandă. Sunt disponibile numai 52 de ghișee

Plecarea din Aeroportul Henri Coandă se va face de la 52 de ghișee, începând din 12 februarie. Vor fi disponibile pentru check-in doar cele începând de la numărul 53 la 104.

Cum a
Cum a "transformat" o lege europeana aeroportul Henry Coanda in teren pentru oi si vaci

Pana acum, ne-am imaginat gresit, ca doar romanii sunt capabili, sa ceara fonduri, atunci cand nu este cazul. Iata insa ca si europenii incurajeaza aceste practici.

Stirile Pro TV de la ora 13:00, din 19.07.2011
Stirile Pro TV de la ora 13:00, din 19.07.2011

O catastrofa evitata in ultimul moment pe aeroportul Henry Coanda a declansat acolo o ancheta ampla. Putin a lipsit ca doua avioane sa se ciocneasca, pe aceeasi pista.

Un uliu a intors din drum un avion.S-a intamplat pe aeroportul Henry Coanda
Un uliu a intors din drum un avion.S-a intamplat pe aeroportul Henry Coanda

Asa cum buturuga mica rastoarna carul mare, si un uliu a putut intoarce din drum ditamai avionul. S-a intimplat pe aeroportul Henry Coanda din Capitala, unde o aeronava a companiei Alitalia se pregatea sa decoleze.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.