Șefa ICR Londra, Catinca Nistor, va fi demisă. Anunțul președintelui Institutului Cultural

ICR Londra, Catinca Maria Nistor
Facebook/ICRLondon

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, a declarat că a propus revocarea din funcţie a directorului ICR de la Londra, Catinca Nistor.

 

"Am înaintat o propunere de revocare a directorului ICR Londra, Catinca Nistor", a declarat Jicman pentru News.ro.

La 1 martie, şefa ICR Londra a cântat într-un spectacol găzduit de instituţia pe care o conduce, la care a fost prezent şi violoncelistul Andrei Cavassi, stânind numeroase critici în social media.

În aprilie, numirea lui Nistor la conducerea ICR Londra a fost criticată de USR, care a acuzat că ”PSD şi PNL fac ceea ce ştiu mai bine şi anume să-şi împartă funcţii şi să pună la conducerea instituţiilor oameni total nepregătiţi profesional, strict pe criterii politice”.

Ce o recomandă? Este fiica actorului Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoţian. A fost trimisă în judecată pentru că şi-ar fi atribuit sume de bani necuvenite, ca director interimar al Teatrului Bulandra, funcţie pe care a ocupat-o în mandatul Gabrielei Firea. Întrebată în timpul audierilor care sunt principalele sale obiective pentru acest mandat, a afirmat cu nonşalanţă că deocamdată nu este în măsură să răspundă la întrebare şi că va putea răspunde concret în anul… 2023”, arătau atunci reprezentanţii USR.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu, despre acuzația de nepotism: ”Credeți că când s-a dus la cabinet a spus sunt nepoata?”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. Șefa ICR Londra, Catinca Maria Nistor, a cântat ”Mocirița” de 1 martie. În spectacol, o piesă cunoscută drept manea
VIDEO. Șefa ICR Londra, Catinca Maria Nistor, a cântat ”Mocirița” de 1 martie. În spectacol, o piesă cunoscută drept manea

Șefa Institutului Cultural Român din Londra, Catinca Maria Nistor, a cântat într-un spectacol organizat de ICR cu ocazia zilei de 1 Martie, iar, în același spectacol, un violoncelist a cântat și o manea.

Ciolacu, despre acuzația de nepotism: ”Credeți că când s-a dus la cabinet a spus sunt nepoata?”
Ciolacu, despre acuzația de nepotism: ”Credeți că când s-a dus la cabinet a spus sunt nepoata?”

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu respinge acuzațiile de nepotism privind angajarea unei rude de-a sa la Institutul Cultural Român.

Expoziţie dedicată Revoluţiei Române, deschisă de Prinţul de Wales la sediul ICR Londra
Expoziţie dedicată Revoluţiei Române, deschisă de Prinţul de Wales la sediul ICR Londra

Prințul Charles a vizitat Institutului Cultural Român din Londra, pentru a marca 30 de ani de la Revoluția Română.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.