Seceta din 2020 începe să ne "ardă" la buzunar. Ce alimente s-au scumpit. Fermier: „Nu ştim unde se va opri”

×
Codul embed a fost copiat

Seceta de anul trecut care a pârjolit culturile de grâu, porumb şi floarea soarelui începe să ne "ardă" acum şi la buzunar.

Pâinea şi uleiul s-au scumpit deja cu 5%, însă cei din industrie avertizează că e abia începutul. Iar la carne doar restaurantele încă închise îi fac pe producători să nu ridice preţul, pentru că nu mai au unde să îşi vândă toată marfa. La aceste scumpiri se adăugă şi cele în materie de carburanţi şi energie electrică.

Producţia de grâu a României a fost - anul trecut - cu 40% mai mică decât în 2019. De pe un hectar s-au strâns - în medie - doar 2,9 tone. Recolta mică a însemnat un preţ mai mare la grâu. Tona se vinde acum în portul Constanța cu o mie de lei.

Alexander Degianski, fermier: „În toată România cu un milion de hectare calamitate aproape sută la sută, este clar că preţul grâului este crescut. De la un 75 de bani, la cât a fost anii trecut, şi vorbim de partea de vestul României, până la 90-95 de bani per kilogram”.

Alin Torj, fermier: „Nu ştim unde se va opri, având în vedere pandemia, seceta, noile scumpiri la motorină, energie, nu ştim unde se opreşte. În mod normal, dacă creşte preţul grâului, va creşte şi preţul la pâine”.

Citește și
Ofițerul Matt Lima
Un polițist a plătit alimentele pentru două femei și familia lor, în loc să le acuze de furt
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În noiembrie, anul trecut, făina era deja mai scumpă cu 7% faţă de decembrie 2019. Preţul pâinii a crescut şi el cu 5%. Cei din industria de morărit susţin că trendul se va menţine.

Aurel Popescu, președintele ROMPAN: „Culturile de toamnă, grâu, secară, rapiță, preţurile acestor cerale au fost cu mult mai mari decât în 2019. S-a văzut această influență şi se va vedea şi în perioada următoare”.

Seceta a decimat culturile de floarea soarelui iar tonă de seminţe se vinde acum aproape 600 de dolari - dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Uleiul a început să se scumpească. A înregistrat deja o creştere de 5%.

Aurel Popescu, preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie ROMPAN: „La ulei, după părerea mea, creşterea e şi mai mare, pentru că secetă a afectat foarte puternic cultura de flolarea soarelui. S-a vândut repede în timpul recoltării, iar acum cantităţile s-au redus semnificativ şi datorită acestui lucru probabil că preţurile la ulei vor creşte şi mai mult”.

Anul trecut nu am avut nici o producţie bună de porumb. Tona a ajuns să coste peste 900 de lei - cu aproape 200 de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2019. Mălaiul s-a scumpit deja cu 5%, dar preţul mai mare la porumb îi afectează şi pe crescătorii de animale. Preţul cărnii de porc, de vită şi de pasăre a suferit modificări în ultimele 12 luni cu aproape 5 procente - potrivit INS. Cei din industrie se tem acum şi de alte majorări.

Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România: „Horeca este paralizată, ori o parte din producţia semnificativă de carne proaspătă din fermele româneşti se îndrepta către Horeca. Având în vedere creşterea preţului cerealelor, din ce am calculat noi, undeva la 20% – 25% faţă de aceasi perioadă a anului trecut, evient că ne-am dori noi e să putem creşte preţul. Cu cât cerealele devin mai scumpe, cu atât şi costul de producte al unui kilogram de carne creşte”.

Preţurile la alimintele de bază sunt influenţate şi de costul carburanţilor. De la 1 ianuarie, în urma creşterii accizelor, litrul de benzină costa mai mult cu 6 bani. În plus, şi următoarea factură pentru energia electrică va fi ceva mai mare. Scumpirea calculată de experţii în energie variază între 1,5% şi 3%.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
În pandemie, românii au ales hrană mai sănătoasă, dar au băut mai mult alcool acasă
În pandemie, românii au ales hrană mai sănătoasă, dar au băut mai mult alcool acasă

În mod neașteptat, pandemia nu ne-a schimbat dramatic preferințele pentru anumite alimente. 

Un polițist a plătit alimentele pentru două femei și familia lor, în loc să le acuze de furt
Un polițist a plătit alimentele pentru două femei și familia lor, în loc să le acuze de furt

Un polițist din SUA a plătit din banii săi mai multe alimente pentru o familie nevoiașă, în loc să acuze de furt două femei prinse în timp ce încercau să plece dintr-un magazin fără plătească mâncarea pe care voiau să le-o dea copiilor de Crăciun.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.