Scandal uriaș în educație. Ce sunt obligați să facă elevii cu medii sub 8

×
Codul embed a fost copiat

Scandal uriaş în învăţământ după ce s-a aflat că trei colegii din Braşov, care au înfiinţat clase gimnaziale de elită, îşi forţează elevii să se transfere, dacă nu reuşesc să obţină note şi medii peste 8.

Unii părinţi consideră aceste reguli umilitoare. Luat prin surprindere, ministrul Educaţiei a cerut şcolilor cu pricina să elimine prevederile respective.

În mijlocul disputei se află Colegiile "Andrei Şaguna", "Ioan Meșotă" şi "Grigore Moisil" din Braşov care, de altfel, au şi cele ele mai bune rezultate la examene, evaluări, olimpiade şi concursuri.

Copiii pot intra numai prin concurs, desfăşurat la sfârşitul clasei a patra. Odată admişi, rămân în şcoala doar dacă obţin medii peste opt şi au o purtare ireproşabilă, în timpul celor patru ani de gimnaziu.

Părinţii semnează în contractul educaţional că sunt de acord cu această prevedere din regulament.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adina Durbacă, preşedinta Asociaţiei de părinţi la Colegiul Naţional Dr. Ioan Meșotă: "Consider că performanţa şi excelența în educaţie nu se pot face decât prin competiţie. Este un mod prin care noi am înţeles să ne împingem copiii de la spate."

Ovidiu Tripșa, directorul colegiului Ioan Meșotă Braşov: "În momentul în care nivelul clasei este "peste", pot să introduc cunoştinţe noi, pot să ating competențe noi, pot să stabilesc standarde noi."

Performanţa şcolii este însă contestată de unii elevi şi părinţii. Ei spun că aceasta este obţinută, de multe ori, cu preţul umilinţei. Mulţi nu vor să facă publică trauma suferită.

Petru Apostoaia, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: "Este, de fapt, o formă voalată de exmatriculare a elevilor care nu s-au ridicat la anumite standarde, ale unor directori care se cred şefi pe plantaţie."

Toma Natanael, elev al Colegiului Andrei Șaguna: "Elevii sunt obsedaţi de notele pe care le iau şi nu neapărat de cunoştinţele pe care le obţin."

La Colegiul Andrei Şaguna, de pildă, în ultimii 6 ani, 3 elevi din 790 au fost obligaţi să se transfere, pentru că aveau performanţe slabe. Părinţii şi elevii care au acceptat condiţiile îşi apără poziţia.

Cosmin Năstasă, preşedintele Consiliului Judeţean al elevilor Braşov: "Nu cred că afectează atât de mult elevul şi viaţa şcolară faptul că i se cere un anumit nivel de performanţă. Poate că acel colegiu nu este potrivit pentru el şi ar fi mai bine să meargă la o şcoală în care s-ar simţi confortabil."

Inspectoratul Şcolar Braşov, care cunoştea situaţia, a fost de acord cu stacheta ridicată a colegiilor respective.

Ariana Bucur, inspector şcolar general: "Am considerat că este stabilită aceasta precizare de comun acord, că este semnată şi asumată de părţi şi în condiţiile acestea devine regulă. Am considerat-o o motivare pentru copii şi nu o discriminare."

Un ordin al Ministerului Educaţiei interzice însă segregarea şcolară, inclusiv pe criterii de performanţă.

Ecaterina Andronescu: "Am vorbit cu directorii şcolilor respective şi cu inspectorul general şi vor scoate acea prevedere, care nu avea ce să caute în regulament. Eu cred că subiectul s-a încheiat.”

Potrivit ordinului, şcolile nu au voie să constituie grupe sau clase în funcţie de rezultatele elevilor, iar excepţie este doar admiterea la liceu. Însă ordinul nu se respectă, deşi datează din 2016, pentru că nu are şi norme de aplicare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.