Şase incendii provocate de petarde în 24 de ore. Un băiat are 2 degete amputate

Petarda

Şase incendii au fost provocate în ultimele 24 de ore ca urmare a utlizării artificiilor şi petardelor, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. De asemenea, un adolescent a fost rănit de o petardă, suferind un traumatism cranio-facial.

„În ultimele 24 h, pompierii ISUBIF au acţionat în cazul a 399 situaţii de urgentă (323 intervenţii SMURD, 31 incendii, 45 alte situaţii), o valoare peste media zilnică înregistrată în această perioadă a anului. Din cauza utilizării mijloacelor pirotehnice au fost generate 6 incendii, iar pompierii SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat în 6 cazuri”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

ISU menţionează cazul unui băiat în vârstă de 14 ani, din localitatea Dudu, rănit de explozia unei petarde şi găsit în stare de inconştientă, cu traumatism cranio-facial grav. El a fost stabilizat şi transportat ulterior la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”.

În București, 8 copii au fost accidentați de petarde și au ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu cu traumatisme ale mâinilor sau arsuri pe mâini sau față.

Un băiat de 14 ani a rămas internat. I-a explodat o petardă în mână și are amputate falangele distale de la degetele 2 și 3. A fost operat în urgență, este stabil, fără alte complicații.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pompierii recomandă populaţiei să manifeste prudentă la punerea în funcţiune a instalaţiilor de incălzire cu lemne, reşouri sau alte echipamente, deoarece în această perioadă creşte riscul de producere a incendiilor, pe fondul nerespectării unor măsuri elementare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Artificiile şi petardele provoacă teroare de Revelion. Care sunt pericolele pocnitorilor
Artificiile şi petardele provoacă teroare de Revelion. Care sunt pericolele pocnitorilor

O singură zi ne desparte de marea petrecere dintre ani, aşa că nu uitaţi un lucru esenţial: dacă aveţi căţei sau pisici încercaţi pe cât posibil să îi feriţi de zgomotele asurzitoare de afară. Pericolele sunt din ce în ce mai mai multe.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.