Șanse reduse pentru extrădarea lui Dragoș Săvulescu. Și-a angajat unul dintre cei mai buni avocați din Atena. Ce spune acesta

×
Codul embed a fost copiat

Şansele ca omul de afaceri Dragoş Săvulescu să fie extrădat în România sunt aproape de zero. O spune avocatul urmăritului internaţional.

 

Acesta le-a cerut autorităţilor elene să ţină cont de faptul că fostul acţionar de la Dinamo execută deja în Italia pedeapsa şi, ca urmare, nu mai este cazul să fie pus în aplicare mandatul emis în România.

Între timp, Savulescu, aflat, sub control judiciar în Grecia şi-a închiriat cu aproape 90.000 de euro, până, la sfârşitul lunii septembrie vila, în care stătea în vacanţă.

După două zile petrecute în arestul poliţiei, Dragoş Săvulescu a fost eliberat şi plasat sub control judiciar. Omul de afaceri nu are voie să părăsească Grecia până la finalizarea procedurilor de extrădare, iar presa elenă notează că ”Săvulescu rămâne în Grecia”

Citește și
Savulescu
Milionarul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar în Grecia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„El (Dragoş Săvulescu) a reînnoit contractual de închiriere a vilei în care locuieşte, în Agios Lazaros, până la data de 30 septembrie, cu dreptul de-l reînnoi până la finalizarea procedurilor judiciare. În tot acest timp, frumoasa lui soţie se află într-o stare psihică proastă". (sursă: protothema.gr)

Tot ziariştii eleni scriu ca Săvulescu a plătit o sumă considerabilă pentru vacanţa prelungită forţat şi
"Continuă "dolce vita" într-o vilă cu o chirie de 87.500 de euro".

Situată la doar 3 kilometri de centrul oraşului Mykonos, proprietatea închiriată de Săvulescu are 8 băi şi 8 dormitoare şi poate găzdui până la 15 adulţi. Decorată la standarde înalte, vila are o vedere panoramică superbă spre Marea Egee. Camerele au intrări separate şi sunt dotate cu jacuzzi. În suita de lux, fostul acţionar de la Dinamo şi iubita sa de origine albaneză au inclusiv două piscine. La cerere, pot beneficia şi de un bucătar, de gărzi de corp sau de servicii spa. Ca să poată fi închiriată, clienţii trebuie să plătească peste 28.000 de euro pentru cel puţin 7 zile, şi să depună o garanţie de 5.000 de euro, până la plecare.

Dragoş Săvulescu a apelat la unul dintre cei mai buni avocaţi din Atena. Acesta a început să strângă documente şi vrea să convingă instanţa elenă că omul de afaceri pe numele căruia există un mandat de executare a pedepsei de 5 ani şi jumătate, dar şi un mandat european de arestare, nu se mai află sub jurisdicţie românească şi nu ar trebui extrădat în România.

Michalis Dimitrakopoulos a declarat pentru Ştirile PRO TV că:
„Decizia irevocabilă a Curţii italiene împotriva clientului meu, conform Tratatului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare interzice Greciei să procedeze la extrădarea clientului meu în România.”

Până acum, instanţele din România – Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie – au refuzat să recunoască decizia italienilor prin care omului de afaceri român i-a fost redusă pedeapsa cu trei ani, în baza unui decret de graţiere din 2004, iar apoi suspendată. Judecătorii români susţin că nu e posibilă legal o reconsiderare a sentinţei prin prisma faptului că o instanţă din altă ţară a recunoscut o decizie de condamnare, dar a şi schimbat-o.

Ovidiu Oanță, corespondent PROTV: „Judecătorii greci sunt practic acum în postura unei instanţei care, în baza tratatului Uniunii Europene, trebuie să arbitreze şi să decidă cine are dreptate dintre cele două jurisdicţii, în ceea ce priveşte extrădarea lui Săvulescu în ţară: cea românească sau cea italiană. O decizie am putea avea în luna septembrie, însă cazul românului ar putea fi tranşat doar de Curtea Supremă de la Atena.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un fost ministru al Justiției susține că reținerea lui Săvulescu este privare nelegală de libertate și că ar putea cere daune
Un fost ministru al Justiției susține că reținerea lui Săvulescu este privare nelegală de libertate și că ar putea cere daune

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a declarat, joi, că, strict legal, reţinerea lui Dragoş Săvulescu în Grecia poate fi considerată o privare nelegală de libertate.

Milionarul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar în Grecia
Milionarul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar în Grecia

Judecătorii greci au decis ca Dragoș Săvulescu să fie pus sub control judiciar în Grecia.

Milionarul Dragoș Săvulescu, la masă cu un criminal periculos când a fost încătușat. Avocații săi încearcă să-l scape
Milionarul Dragoș Săvulescu, la masă cu un criminal periculos când a fost încătușat. Avocații săi încearcă să-l scape

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu era la masă cu un criminal periculos în momentul în care a fost arestat de autorităţile elene în baza mandatului european.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.