Salariul minim se mărește până la 2.300 lei din ianuarie. CCR cere Parlamentului să decidă cât crește punctul de pensie

×
Codul embed a fost copiat

Salariul minim se mărește din această lună cu 3 procente și va ajunge la 2.300 de lei. Nu se știe însă ce se va întâmpla cu pensiile.

 

Curtea Constituțională a dat miercuri dreptate Guvernului, care a contestat legea pensiilor modificată în Parlament, și le solicită celor responsabili să stabilească mai clar cu cât trebuie să crească punctul de pensie.

Aproape un milion si jumătate de români, adică un sfert din totalul angajaților din România sunt plătiți cu salariul minim, majorat cu 3,1%.

De la valoarea de până acum a salariului minim de 2.230 de lei, angajatii vor primi din această lună cu 70 de lei în plus brut.

Citește și
Lei, salarii
Salariul minim pe economie va creşte doar cu 40 de lei. Ce se va întâmpla cu punctul de amendă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Asta înseamnă că, în practică, ei vor rămâne cu 40 de lei mai mult.

Florin Cîțu, premierul României: "Bineînțeles că poate fi aplicat de la 1 ianuarie, pentru că în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie, este destul timp. Și astfel salariul minim va crește cu 3% peste rata inflației”.

Decizia vine într-o perioadă cu multe nemulțumiri. Este deja a doua zi de proteste în fața Guvernului și a Ministerului Muncii.

Angajații de la stat sunt supărați că salariile lor au fost înghețate de la începutul anului.

Florin Stoica, secretar generat sindicatul penitenciarelor: "Cerem să respecte legea, să primim acea doime din legea salarizării, votate de Parlament. Nimic altceva".

Polițiștii amenință cu blocarea activității.

Marius Iconaru, secretar general Sindicat Europol: "Vom refuza să verificăm persoanele carantinate și izolate. Nu vom mai face ore suplimentare".

 

CCR cere Parlamentului o nouă lege pentru pensii

 

Iar subiectul pensiilor este din nou un cartof fierbinte. Curtea Constituțională a dat dreptate Guvernului care printr-o contestație a încercat să blocheze majorarea cu 40% a punctului de pensie dorită de PSD.

Motivul invocat de CCR este că ultima lege nu a fost completă și cere un nou act legislativ din Parlament.

Augustin Zegrean, fost președinte CCR: ”În Parlament trebuie să lămurească ce se întâmplă cu legea pentru că spune Curtea astăzi după declararea acestei legi ca neconstituțională, nu mai există niciun test de lege care să spună cât este valoarea punctului de pensie”.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: "Majorarea cu 40% ar presupune un efort bugetar de 138 de miliarde de lei, aproape imposibil de susținut".

Ministrul Muncii ar fi de acord cu o majorare sustenibilă din punct de vedere financiar.

Raluca Turcan: "Nu cred că este momentul să vindem iluzii. Anul acesta este un an în care trebuie să suportăm din punct de vedere financiar consecințele unui an anterior de criză economică suprapusă peste criza sanitară".

Premierul Florin Cîțu a declarat deja că bugetul pe 2021 se va construi cu un deficit de 7% din PIB, adică 70 de miliarde de lei.

Cam cu cât au contribuit românii până acum la Pilonul 2 de pensii.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Salariul minim pe economie 2021. Guvernul ar putea adopta în această săptămână actul normativ
Salariul minim pe economie 2021. Guvernul ar putea adopta în această săptămână actul normativ

Guvernul Cîțu ar putea adopta în această săptămână actul normativ privind creşterea salariului minim pe economie în 2021.

Salariul minim pe economie va creşte doar cu 40 de lei. Ce se va întâmpla cu punctul de amendă
Salariul minim pe economie va creşte doar cu 40 de lei. Ce se va întâmpla cu punctul de amendă

Salariul minim pe economie va creşte anul viitor. Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîțu după o discuţie cu sindicatele şi patronatele.

Guvernul vrea să crească salariul minim brut la 2.300 de lei. Majorarea este de 70 de lei
Guvernul vrea să crească salariul minim brut la 2.300 de lei. Majorarea este de 70 de lei

Conducerea Guvernului şi liderii patronatelor şi ai sindicatelor s-au întâlnit luni la sediul Guvernului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta despre nivelul până la care să crească salariul minim brut pe economie pentru anul viitor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.