Românii care vor dori să ia credit ar putea fi nevoiți să dea test înainte. ANPC: Să arate că înțeleg noțiunile din contract

credit

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor doreşte reglementarea printr-un act normativ a informării suplimentare a consumatorilor, anterior accesării unui credit bancar, conform unui comunicat al autorităţii.

Vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai Asociaţiei Societăţilor Financiare din România - ALB, pentru a găsi soluţii comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.

Test de educație fianciară pentru cei care vor să ia credit

"Printre subiectele abordate, la propunerea ANPC, s-a aflat necesitatea implementării, la nivel real, a educaţiei financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoştinţele minime ale acestuia referitoare la noţiunile inserate în contract şi, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situaţia întârzierilor la rambursarea creditului", se menţionează în comunicat.

De asemenea, s-a subliniat faptul că este foarte important ca această etapă să prevadă şi obligaţia analizării de către bancă a bonităţii consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viaţa unei persoane: creşterea cheltuielilor prin naşterea unuia sau mai mulţi copii, scăderea capacităţii de muncă drept urmare a înaintării în vârstă şi altele.

"În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condiţiilor de rambursare şi a riscurilor la care se expune consumatorul în situaţia imposibilităţii de plată. De asemenea, extrem de importantă este şi explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificaţiei indicilor ROBOR şi IRCC şi a modalităţii prin care evoluţia acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare", consideră reprezentanţii ANPC.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Informații financiare pe ințelesul clienților

Un alt subiect al întâlnirii l-a constituit necesitatea transparenţei totale, din partea instituţiilor de credit, şi a informării reale a consumatorilor cu privire la posibilitatea accesării procedurii insolvenţei persoanelor fizice, în situaţia în care aceştia ajung în incapacitate de plată, fapt care creează un beneficiu în sarcina consumatorilor. Conform procedurii insolvenţei, aceştia sunt protejaţi, pe o perioadă de 5 ani, în care se derulează planul de rambursare, respectiv sunt suspendate toate procedurile de executare silită, în acest interval de timp, existând şi posibilitatea prelungirii cu încă un an a perioadei.

"Pentru a informa corect şi complet consumatorii, şi instrumentele financiare, nu foarte simplu de înţeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar şi detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoştinţă de cauză, în special din perspectiva obligaţiilor pe care şi le asumă consumatorii. Consider că informarea pe aceste teme trebuie să fie o prioritate, astfel încât să fie eliminate situaţiile dificile în care pot ajunge cetăţenii, pe durata rambursării creditului", a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedintele ANPC.

Reprezentanţii mediului financiar au subliniat că şi în prezent băncile realizează campanii de educaţie financiară, însă vicepreşedintele autorităţii a precizat că ANPC consideră aceasta o măsură insuficientă, care nu şi-a atins scopul, fapt demonstrat de numărul însemnat de reclamaţii având ca obiect situaţiile descrise anterior.

"În cel mai scurt timp, discuţiile vor continua pentru a se concretiza, de comun acord propunerea de act normativ care să prevadă toate aceste aspect, în beneficiul tuturor, atât al consumatorilor cât şi al instituţiilor care derulează activitatea de creditare", se mai menţionează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament
Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament

Apar noi informații după descoperirea șocantă făcută în parcarea unui complex rezidențial din Oradea.

Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani
Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani

Un copil de 14 ani din Botoșani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea cu ceilalți copii de la Complexul Sportiv Național Orșova. Minorii sunt sportivi și participau la un stagiu de pregătire.  

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.