România face față cu greu transporturilor uriașe de cereale din Ucraina. Coadă de camioane kilometrică în Constanța

×
Codul embed a fost copiat

Producțiile record de cereale de anul trecut au propulsat România pe primele locuri în topul principalilor exportatori ai Uniunii Europene.

În ultimul an, am trimis peste granițe aproape 12 milioane și jumătate de tone de grâu, porumb și orz, potrivit datelor Comisiei Europene. Pe de altă parte, în continuare, în Portul Constanța ajung sute de mii de tone de grâne și din Ucraina care, după ce sunt încărcate în nave, sunt trimise spre alte țări.

Joi, zona din apropierea Portului Constanța a fost sufocată de TIR-uri pline cu cereale. Marfa ar trebui să ajungă în silozurile din port iar apoi să fie încărcată pe nave și trimisă mai departe în lume. Doar că silozurile noastre, prea puține și prea mici, nu fac față fluxului. A fost dusă în larg inclusiv o navă specială care preia direct o parte din cerealele care vin din Ucraina, ca să nu mai fie depozitate la mal.

Cu ajutorul unei dane sunt încărcate aproape 32.000 de tone de cereale în largul Mării Negre. După ce se vor finaliza operațiunile, nava din Ucraina va pleca spre destinație.

Gabriel Țechere, directorul unei companii de servicii logistice: „Toată logistică, începând din Reni, Izmail, și până la încărcarea pe nave, este numai pe apă. Se evită descărcarea mărfii în silozuri și acostarea navelor maritime la dane. Ceea ce face acest proiect extrem de complex.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cezar Gheorghe, consultant pe piața agricolă: „Acum cu adevărat, în timpul acestui război, se vede clar importanța portului Constanța. Și o subliniez și în termeni logistici pentru că din Constanța, dacă vrei să accesezi Canalul Suez, ești cel mai aproape din punct de vedere al costurilor. Odată ce ai trecut de Canalul Suez, se deschide lumea în fața ta.”

Pe de altă parte, în ultimul an, și România a jucat un rol extrem de important pe piața de cereale. Potrivit datelor Comisiei Europene, țara noastră este în topul principalilor exportatori ai uniunii de grâu, porumb și orz.

România conduce detașat topul exporturilor la porumb, cu 4,3 milioane de tone trimise în alte țări. De aproape 7 ori mai mult decât Bulgaria, următoarea clasată. Și grâu am exportat semnificativ: 6,4 milioane de tone.. Suntem și în topul principalilor exportatori de orz, cu 1,7 milioane de tone trimise peste graniță în ultimul an.

Anul trecut fermierii au recoltat cantități record de cereale, cu mult peste nevoile de consum. Scenariul nu se va repeta însă și în acest sezon.

Cătălin Vătămănescu, agricultor: „Sezonul acesta care tocmai s-a încheiat… noi avem o diminuare a cantității, o medie la hectar, cu 10%. Cantitățile vor rămâne pe depozitare și vom începe să le vindem începând cu luna noiembrie, decembrie, ianuarie. Nu știe nimeni care va fi cel mai bun preț și tocmai de ăia noi vindem și înainte de recoltat, și în timpul recoltatului, și după recoltat.”

De altfel, în toată Europa a scăzut producția de cereale, în principal din cauza secetei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.