România ar avea nevoie de 6.000 de medici și 20.000 de asistenți medicali. Planul Universităților să reducă deficitul

×
Codul embed a fost copiat

România ar avea nevoie, în acest moment, de încă 6 mii de medici și de 20 de mii de asistenți medicali. Ca să reducă din deficit, Universitățile din țară își deschid filiale și în alte orașe.

Universitatea de Medicină și Farmacie din București va avea, de exemplu, un centru la Ploiești, iar cea din Cluj ajunge și în Baia Mare. Deocamdată, doar pentru asistenți medicali.

Cristina și Bogdan sunt doi dintre cei 90 de studenți care în acest an termină studiile universitare de asistenți medicali la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. După patru ani de studiu, sunt încântaţi.

Cristina Dăian, studentă UMF Cluj: "Pe viitor o să lucrez ca asistent medical în neurologie. Merită sută la sută, e o carieră foarte frumoasă".

Bogdan Vieriu, student UMF Cluj: "Am ales facultatea pentru că îmi place să ajut oamenii în nevoie. Momentan, sunt voluntar pe ambulanță".

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, la specializarea asistenți medicali, rectoratul a crescut cu 30 la sută numărul de locuri, pentru admiterea de anul acesta. În plus, universitatea se va extinde și la Baia Mare, unde va pune la dispoziție 60 de locuri pentru liceenii care au promovat examenul de bacalaureat.

Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare: "Speram să scoatem generaţii de asistenţi medicali care să fie bine formaţi. Am scos la concurs posturile neocupate vacante şi s-au ocupat în proporţie de 80 la sută".

Deficitul de personal medical mediu rămâne însă mare.

Anca Buzoianu, rector Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca: "Cererea de asistente medicale este prezentă nu doar în țara noastră, este o cerere globală".

România ar mai avea nevoie în sectorul public de aproximativ 20 de mii de asistenţi medicali dar și de aproape 6 mii de medici, potrivit unor estimări făcute de sindicatele din Sănătate. Deficit există și pentru brancardieri și infirmieri.

Viorica Totorean, vicepreședinte Ordinul Asistenților Medicali: "Ne confruntăm cu un deficit de asistenţi medicali la nivel naţional din 2 motive. Normativul de personal e diferit la nivel european, iar finanţarea sistemului sanitar e deficitară."

La ora actuală, la nivel național, sunt peste 150 de mii de asistenți medicali. Zeci de mii dintre ei au, însă, doar studii postliceale sau doar liceul sanitar.

Gabriel Predică, vicepreședintele Federației "Solidaritatea Sanitară": "Diferența există între cele două categorii. Dar ea nu se regăsește în fișa postului. Este o diferență în baza competențelor dobândite în timpul procesului de învățământ".

Și Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti va avea din toamnă o secţie la Ploieşti, unde vor fi pregătiți 50 de studenți.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.