Reglare de conturi în Timișoara. A incendiat casa familiei rivale. VIDEO

arest timisoara
Opinia Timisoarei

Un tânăr a fost reținut de polițiștii timișoreni, fiind bănuit că ar fi încercat să incendieze casa unui alt bărbat și că l-ar fi amenințat pe acesta cu moartea, pe Facebook.

 

Incidentul a avut loc la finalul lunii iulie, când un incendiu a izbucnit la un imobil din Timișoara. Proprietarul, membru al familiei Cârpaci, scrie Tion.ro, a depus o plângere la poliție în care reclama faptul că a fost amenințat cu moartea, pe Facebook, de un membru al unei familii rivale. 

Potrivit polițiștilor, proprietarul imobilului incendiat trăiește în Germania.

Citește și
Mihai Fifor
Reacția lui Fifor, întrebat despre "schimbul de informaţii dintre poliţişti şi interlopi"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Din primele verificări, s-a stabilit că proprietar al imobilului în cauză este un cetățean român, care locuiește efectiv în Germania. Continuându-se verificările în cauză, polițiștii din cadrul BIC Timișoara au stabilit că proprietarul imobilului este în stare conflictuală cu o altă familie din zona Pieței Bălcescu, acesta fiind amenințat cu moartea prin intermediul unor rețele de socializare de unii dintre membrii acestei familii.

Astfel, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, au stabilit că unul dintre membrii este un tânăr, de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei de amenințare, fapt pentru care urmează a se dispune reținerea acestuia pentru 24 de ore. De asemenea, continua cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză”, spun reprezentanții IPJ Timiș.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Remus Rădoi acuză Poliția din Caracal că sprijină clanurile de interlopi
Remus Rădoi acuză Poliția din Caracal că sprijină clanurile de interlopi

Controversatul Remus Rădoi, cel căruia comisarul șef Nicolae Alexe i-ar fi cerut ajutorul în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu, a lansat acuzații grave la adresa autorităților din Olt.

Reacția lui Fifor, întrebat despre
Reacția lui Fifor, întrebat despre "schimbul de informaţii dintre poliţişti şi interlopi"

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a afirmat, marţi, întrebat de un jurnalist cum comentează "schimbul de informaţii dintre poliţişti şi interlopi la Caracal", că nu ştie despre ce este vorba.

Cum a ajuns interlopul
Cum a ajuns interlopul "Rechinu'" din Craiova să aibă legături cu "El Chapo"

5 tineri din Craiova, membri ai uneie reţelei care clona carduri în Mexic, au fost plasaţi în arest la domiciliu, după ce au atacat un alt român pe o stradă din Cancun. Ar fi vorba însă de o grupare mult mai amplă, cu legături cu cartelul Sinaloa.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă