Regele Charles şi-a încheiat vacanţa în România. ”A fost impresionat de căldura cu care îl primesc românii”

×
Codul embed a fost copiat

Regele Charles şi-a încheiat vacanţă în România după 5 zile pline în care s-a bucurat de vreme bună, locuri pitoreşti şi oameni extraodinar de calzi.

Marți a fost la Viscri - locul pe care monarhul l-a făcut celebru prin simpla sa prezentă. A fost aşteptat de peste o sută de oameni veniţi din toate colţurile tării şi din străinătate, dornici să-i strângă mâna sau măcar să-l vadă în carne și oase.

S-au auzit ropote de aplauze în clipa în care coloana de mașini s-a oprit în dreptul casei albastre, pe care Regele a cumpărat-o cu mulți ani în urmă, la Viscri. Îmbrăcat cu un costum bej și cămașă lila, asortată cu cravată, Regele avea un aer tineresc. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se apropie de oamenii care i-au strâns călduros mâna și i-au dat o mulțime de cadouri.

Încadrat de 6 bodyguarzi, perfect instruiți și extrem de atenți, Regele s-a simțit în largul său. Agenții știau cum să-i ia, discret, obiectele din mână, ghiceau încotro vrea să se îndrepte și se înțelegeau între ei prin gesturi scurte, astfel că n-au stânjenit interacțiunea Maiestății Sale cu admiratorii.

În casa pe care a transformat-o în centru de promovare a vechilor meșteșuguri, monarhul s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pe care le-a sprijinit de-a lungul vremii și cu producători agricoli din toată țara. S-a interesat de problemele lor şi a întrebat cum poate să-i ajute.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

George Catean, producător local de brânzeturi: "E un moment care îmi aduce speranțe pentru ceea ce înseamnă România, agricultura sustenabilă și produsele românești".

Acest cuplu din Breb, Maramureș, a fost invitat inclusiv la încoronare. Ioan Bozaiu repară case folosind metode tradiționale.

Ioan și Ileana Bozaiu: "Am venit pregătiţi, îmbrăcați în straie populare. Am adus și un mic cadou. Traista e pentru regină și horinca pentru rege".

Regele Charles a vizitat apoi biserica fortificată din Viscri. A fost întâmpinat acolo de Caroline Fernolend, cea care l-a convins că acest sat merită sprijinit. După ce femeia a făcut o plecăciune, monarhul a fost cel care și-a apropiat obrajii de ai ei. În curtea bisericii, 150 de localnici, majoritatea meșteșugari, i-au arătat Regelui ce pot face cu mâinile lor. Această femeie de 80 de ani a venit îmbrăcată de sărbătoare, să îi aducă regelui o floare croşetată chiar de ea.

Contele Kalnoky, care l-a însoțit peste tot pe monarh în această scurtă vacanță, spune că Regele este impresionat de căldura cu care îl primesc românii.

Contele Kalnoky: "Nu a existat nicio tensiune, au fost ca o familie. Trebuie să păstrăm atmosfera asta când vine la noi".

Pe drum spre Viscri, Regele a mai făcut - discret - o oprire, într-un sat puțin cunoscut - la Bâţanii Mari se află o țiglărie, ridicată cu sprijinul său. Acoperișurile realizate aici împodobesc castele, conace și biserici din toată Europa. Aceasta a fost ultima zi petrecută de monarhul britanic în România. Acesta a plecat spre Târgu Mureș, de unde avea zbor spre Marea Britanie.

Au fost 5 zile în care Regele Charles a stat de vorbă cu sute de români care i-au mulţumit că a venit în ţara noastră. De la noi monarhul pleacă încărcat de daruri, pentru că mulţi oameni i-au adus câte ceva, fie că vorbim despre produse locale, lucruri făcute manual, cărţi sau seminţe de flori, pe toate regele le-a primit cu încântare.

La noi în ţară, Majestatea Sa a avut ocazia să se plimbe nestingherit, departe de ochii presei, pe dealurile din inima Transilvaniei, cele de care s-a îndrăgostit iremediabil în urmă cu mulţi ani.

Localnicii de aici, care putem spune că s-au obişnuit cu prezenţa lui, îl numesc "iubitul nostru" şi pentru întâlnirea cu el se îmbracă mereu în haine populare ca în zile de sărbătoare. Toţi cei care l-au întâlnit pe rege au exprimat emoţie, au aplaudat şi pleacă din aceste locuri cu o amintire pe viaţă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Acuzații de agresiune sexuală la o grădiniță din București. Doi copii au povestit că au fost atinși de educatorul lor
Acuzații de agresiune sexuală la o grădiniță din București. Doi copii au povestit că au fost atinși de educatorul lor

Sunt suspiciuni de agresiune sexuală la o grădiniță din sectorul 1 al Capitalei. Doi copii de cinci ani, cetățeni străini, i-ar fi povestit directoarei de acolo că ar fi fost atinși într-un mod nepotrivit de către educatorul lor, un bărbat de 27 de ani.

Accident feroviar în Teleorman. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
Accident feroviar în Teleorman. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Două vagoane de tren au deraiat, marţi, în Drăgăneşti de Vede, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie, informează ISU Teleorman.

Doi bărbați din județul Sibiu au căzut în gol cinci metri în canal și au murit. Colegul lor este grav rănit
Doi bărbați din județul Sibiu au căzut în gol cinci metri în canal și au murit. Colegul lor este grav rănit

Doi bărbați din județul Sibiu au murit, iar un al treilea este în spital, în urma unui grav accident de muncă. Muncitorii reparau o instalație de canalizare dintr-un sat.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”
Klaus Iohannis a convocat CSAT. România ar putea trimite Ucrainei un sistem Patriot. „Problema este de actualitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va convoca şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) joia viitoare.